The days are darker in this times
The seconds pass behind and hide
Nobody have more lives, but mine's
Become grotesque and blind.

Forget about the year that passed
It's just about some curves and lines
Remember it, i think, at last
Deserves a bunch of other lives.

Thouse lives that come, make love and go
Thouse loves behind that hide
In miracles. The wind that blow
This season give's my mind a ride.

I lost again, i loose in every day
I won much more in other side
With this life there is no other way
She's hiding well, as love... it hide.

I never taught to change my dreams
I never did, at least now i understand
More then what i see it seems
Day dreamer... I know where you stand.

I never taught to see you white
So colorfull before, and now you shine
The sun itself it's not that bright
When in my dreams apeare your line.

I never taught to tell you this before
I changed my mind sience afternoon
But day by day I love you more
And dream to take you to the moon.

I never taught to fly with you so high
This love it really gives you wings
And now i think I'll never say good bye
I need to have with you more springs.

I never taught that me, miself, I can confess
But what I know about miself so far?
That witouth you I'm dreamless. And yes
I want to be with you my litle star.

Nu mai stiu sa cant colinde
Le-am uitat de cand eram
Pe carari de sat cazande
De nameti. Ne bucuram....


Leganat de mana sor-mii
Crivatul adulmecand
Doamne, cat de dor mi-i
Sa le-aud cantand.


Maine o sa cant va jur
Cu un clopotel in mana
Chiar de paru-mi e mai sur
Cantam impreuna.


O sa va colind cu-n gand
De departe tare...
O sa va colind plangand
O colinda mare.

Let's walk away from this Universe today
Let's go to sing a song of love behind the sun
To rule the Earth, but that's God's play
Let's steal it and let's run!

You didn't answer, but all i need to know
Is... if you run with me away from home
And if you want to play with me in the same show
Or play guitar on the streets of Rome.

Let's meet as we never saw eachother before
To smile and hug in the middle of the rain
I know that you like this, in fact i'm sure
That you'll forget about all other pain.

You didn't answer me, it's all about walking
away from our slavery, away from our heart:
"You know.... I'm not so good at talking
I just express myself in art".

Tu mai stii ce-nseamna maine?
Eu am inteles de ieri
E o zi ce se compune
Din sperante si dureri.

Eu te cred cand spui ca maine
N-ai mai vrea sa fie ieri
Ziua care se compune
Din prieteni efemeri.

Si sa nu uitam ca maine
Daca tot murim ca ieri
Asteptand un colt de paine
Ne-ndreptam spre "invieri".

Mîine mă botez, mă botez în apă
Mă botez cu mîna legată de-o sapă
Ca să am cu ce să îmi sap o groapă
La înmormîntare, mă botez în apă.


Mîine mă botez, mă botez în mare
Sau în marea mic-a noastră depărtare
O să-nvăţ să sap pîn' la-nmormîntare
Poate dau de apă, poate dau de sare.


Mîine mă botez, mă botez în vînt
Şi îmi trag şi sapa după mine-n gînd
Răscolind cu ea morţii din mormînt
Mă botez în apă, sare şi pămînt.


Mîine mă botez, mă botez chiar mîine
Scormonind cu sapa după grîu de pîine
Iar după botez în urlat de cîine
Îmi botez şi groapa, mîine şi poimîine.

Eu sunt propriul meu acor,
Măscăriciul fără mască, fără mîini
Urc scări şi le apoi cobor
Zbor
Arunc curcubeului lacrimi şi pîini.

Am mai multe scene triste
Unde-aş vrea să joc mai prost
Monologuri şi-alte liste
Pesimiste
Desenate cu iubiri, dar fără rost.

Dacă spun vreo bălărie
Să îmi sufli, să îmi urli ce-am greşit
Şi-apoi scot din pălărie
Iepuraşul jucărie
Alb de spumă, cînd rebel, cînd plictisit.

Am să joc în scena asta încă vremi
Pană cînd îmi sună ceasul să mă duc
Şi mă duc, să nu te temi
Să nu te temi...
Pe unde văd, pe unde-apuc.

Îmi tot storc creierii să-mi pot aminti cum era aia cu Lina care nuş' ce Dumnezeu făcea în Tablout lui Mendeleev. Măcar de Mendeleev mi-am amintit, vezi tu. Dar ce îmi aduc eu aminte mai profund şi mai hilar despre Domnul Poenaru este palma de după ceafă pe care mi-am luat-o la o oră de chimie cînd habar n-aveam ce proprietăţi are apa. Pentru mine apa era insipidă, incoloră şi... interesantă. Şi-a dat lejer ceasul de la mînă şi m-a mai întrebat de-odată: "auzi mă Ilie, tu ai citit ceva pentru azi?". "Ia una insipidă (şi ăsta era doar începutul, momentul în care toată pulimea din clasă rîdea cu lacrimi), ia-o şi p'asta incoloră şi mai ia şi una inodoră să o ţii minte". Vă jur că tot ce spun e adevărat. Şi totuşi nu m-am înfuriat cum mă înfuriasem prin a cincea pe Dobrila care ne-a aliniat ca să ne tragă cîte-o linie la palmă. Nu m-am înfuriat pentru că îmi plăceau ochii lui. Să nu se creadă că sunt pe partea ailaltă, dar de cîte ori intra în clasă mă fixam ca un melc pe ochii lui. Mi se păreau atît de departe duşi de culoarea ştearsă şi atît de sinceri. Şi ca în tot acest clişeu să încapă şi delirul, îl priveam drept imortal. Nu glumesc cînd spun că am avut cîteva repere de imortalitate in satul meu natal. Să vă aduc aminte de popa Nicolae, vecinul meu de peste gard, despre care credeam că este însuşi Dumnezeu, în ciuda potrivniciei mele arhicunoscute în raport cu preoţii. Să mai spun despre prietenul bunicului meu Nea Ţiuleanu, inventatorul inventatorilor, în casa căruia intram ca într-un labirint, pentru că era ticsită de tot felul de pîrghii cu efect imediat, concret şi fascinant? Să mai spun despre Goidan, omul a cărui sudoare nu mi s-a părut niciodată urît mirositoare tocmai pentru că mirosea a cărbune şi pămînt. Ei bine, toţi oamenii aştia au acum şansa să fie pămînt şi cărbune. Cărbunele cu care eu mi-am desenat copilăria. Pămîntul pe care o să calc cu milă ca nu cumva să le rănesc amintirea. Domnul Poenaru, pentru că nu vreau să vorbesc despre moartea Domnului Poenaru, mi-a răscolit amintiri pe care vreau cîteodată să le îngrop, sperînd astfel să scap de durerile de inimă pe care mi le dau. Eram pe undeva prin biblioteca Doamnei Poenaru, soţia distinsului nostru profesor. Căutam un roman SF, mărturisind că pe la vreo 12-13 ani asta voiam să citesc. Domnul Poenaru mi-a spus că eu sunt "un SF", dacă tot aveam întrebări despre încrucişarea cromozomilor la vîrsta aia. "Mai bine pui mîna pe carte... " mi-a replicat. Da, o să pun mîna, îi spun acum, n-am apucat încă... e nescrisă. Şi ca o ultimă amintire. Laboratorul de chimie era cîteodată un loc de mare haz. Am o poveste cu Domnul Poenaru pe care n-o s-o pot uita pînă cînd ajung în Raiul în care se gaseşte domnia lui acum. Un profesor de chimie rămînea mai tot timpul în pană de alcool, pentru că "dracii" îl beau înainte de ore. Soluţia: a fiert dopuri de plută şi a turnat rezultatul în alcool. Vă imaginaţi "aere" şi în acest fel a descoperit omul cine sunt făptaşii care cereau, unul după altul, voie la toaletă. Povestea ca povestea, dar adevărul este că niciodată n-o puteam crede. Printr-o ironie a sorţii am ajuns să fiu student la biologie şi chimie. Studenţie, colegi, prieteni, gagici.... Domnul Poenaru mi-a venit în minte într-o zi cu povestea lui "gazoasă" şi am zis să fac o încercare. Am fiert aşadar dopuri de plută şi am pus "soluţia" într-o sticlă de vin pe care mi-o trimisese mama prin autobuz. Nu spun ce s-a întîmplat, ar fi mult prea "urît mirositor". Şi cum eu nu ştiu altceva mai bine decît să "poezesc", voi lăsa cîteva versuri în amintirea profesorului Poenaru:




În grădina cu lalele
Pe la vîrfuri pline-n rouă
De pămînt şi stele
Ne găsim în vorbă nouă
Şoapte despre amintiri
Rupte-n două
Noi şi moartea asta de sictiri
Prefăcînd că plouă.


Cum ne strîngem iar grămadă
Întrebînd firesc
Să ne ungem cu pomadă
Unde teii cresc
Parfumţi cu busuioc
Zîmbitori şi certăreţi
Cu noroc
Sau cu lacrimi pe pomeţi.


Mîine vin şi eu maestre
Să te-ntreb ceva
Despre geamuri şi ferestre
Despre undeva
Să ne liniştim acasă
Sub salcîmul alb
Unde-i ţiuca ta pe masă
Unde-ţi părul dalb.


La sfîrşit de suferinţă
Nu te plîng.
Poenăresc
Pe cuvînt şi cu căinţă
Veselesc.
Căci noi ştim că rosturi n-are
Amintirea ce-mi aduci
Îngropat
în întrebare
Moartea n-o s-o mai apuci.



Aceasta poezie este dedicată memoriei Profesorului Poenaru şi o trimit cu sufletul celor doi copii ai săi, prieteni ai copilariei mele, Livia şi Alin, precum şi minunatei Doamne Poenaru. Iulian Ilie

Motto: "Ei lasă că n-o să mai murim
Suntem din pitra arsă şi venin
Suntem aşa cum ne-amintim
Senin, deplin, senin."
(Iulian Ilie, Fantasmagoria)

Mîndro, unde ai plecat?
Unde te-ai ales cu dorul
Să îmi ardă mie sporul
De nu te-ai înduplecat.

Mîine hai în bătătură
Să mă cerţi că am băut
Un vin tare de demult
Prefăcut la mine-n gură.

Lasă toată supărarea
Ne petrecem doar un pic
Că şi-aşa mai mult nimic
Am luat cu departarea.

Iar luatu', tot luat
Nesătul de timp şi ani
De-acaret şi gologani
Amăgit şi supărat.

C-a trecut o vreme multă
De cînd nu m-am îmbătat.
Las' că sunt şi eu bărbat
Într-o vreme-atît de cultă.

Hai să ne sporovăim
Depănînd în grabă anii
Şi ce dracu-avem cu banii
De ne tot împotrivim.

Mîndro, hai acum acasă
Nu pleca din nou mereu
Să rămîn doar eu şi eu
Într-o lume-atît de falsă.

You're a poor imitation of a drag queen in a war
Your brain it's being washed, your heart is a whore
Blame on me, as I live without rules
My ideas are liking inside, you fools.


You arrest and trap me in those awful hopes
They speak about love, but they're just dopes
Blame on me as I live like a scam
And I like to fuck, God damn.


You're just dust flown by the wind in the road
Disgusting and cheap at the time you're self loathe
Blame on me, as I hate like a man
Miscouraged, disgusted by them.


You're a killer, a murder, a baby with guns
With political power, and your law still runs
Blame on me as I see you like that
You're a shit, ugly and fat.


You're the teacher, go get a life, get your own
Kill your self, die in pain, bloody clone
Blame on me for your white dirt
When you're wearing that skirt.


You're a priest, but you know who you are?
I see and I feel, who is God and his angels, so far
Blame on me, as my money's your food.
Less words, that's no good.