Visul saltimbancului

Author: Iulian /




Vreau să fiu personajul negativ
Să joc într-o farsă
Iubirea-mi dă fiori
De multe ori
E falsă
Ca perpetuarea semnului interogativ.

Vreau să pleznesc actorul principal
Recunoscînd apoi greşeala
Să-l scuip în cap
Să scap
E greu cu moartea, geniala
Cu chipul ei de negru pal.

Vreau să sar în public şi să plîng
Mă-mpiedic de scenariu
Înnot în personaje
În ambalaje
Precum un peşte în acvariu
Aplauze încerc din greu să strîng.

Vreau să mă dărîmaţi de pe afiş
Nu pot să joc doar rolul viu
Mă doare cuvîntul
Iar vîntul
Îmi suflă în urechi pustiu
Şi mai pustiu, urlînd într-un tufiş.

Vreau să m-aplaudaţi, a fost o farsă
Precum iubire, ştiţi voi care
Îndoliată cu culori
Cu flori
Să-mi daţi crezare
După această piesă dezastroasă.


Inima

Author: Iulian /


M-am întîlnit cu inima pe o alee
Frumoasă, deghizată în femeie
O clipă am crezut că nu mă vede
Că stă pe gînduri şi nu crede...
Mă deghizez şi eu în raţiune
În amintiri destrăbălate şi nebune
În poezii dacă nu vrei să crezi
Sau în oglindă, să te vezi
Cît ai îmbătrînit tu inimă plăpîndă
Erai odată sveltă şi profundă
Cît ai albit, cît ai slăbit
De-atîta dor, de-atît iubit...
M-am întîlnit cu inima pe o alee
Frumoasă şi bătrînă orhidee
La braţ cu un regret mai dedemult
Tu, inimă... de nerecunoscut!