Chip cioplit (I)

Author: Iulian /


Desenat, pe un bustean

Mazgalit, cu ochii plansi,

Domnul Nostru pamantean

Joaca teatru cu papusi.



Ba cu noi, ba cu ocara,

Iuda iar s-a spanzurat.

Ba cu Iadul pus pe scara,

Mama ce m-am imbatat.



Magdalena tipa-n fasa

Parfumata cu venin,

Toma... nu-i vine sa creada,

Pavel vede mai senin.



Desenat si faraonul

Ala cret nebun de tot

Isi blesteama ghinionul

Dupa vaci, dupa potop.



Porcii desenati si ei

Nu vor sa se mai arunce.

Dracii joaca-n brebenei,

Sufletele sa le spurce.


Hai siktir de scriitor!

Baga-ti pixu' in sertar

Muzele cu tine mor

Sau cu Nebucadnetar.



Sa nu uit, va cer iertare,

N-am vorbit pe romaneste.

Popa vina multa are,

Popa sigur prinde peste.



El ne mazgaleste-n sila,

El ne umple de noroi,

Si noi credem doar de mila

Amaratilor de "noi".



Hai siktir din nou satana

Cu sutana-ti in altar

Da-ne inapoi o cana

De-adevar, nu de amar.

Curicullum Laudatum

Author: Iulian /

N-am fost niciodata in stare sa imi fac o descriere pe masura. Pana si CV-urile mi le gresesc ca fraieru', noroc cu standardul. Am insa o idee. Imi pot face publicitate prin ceea ce au scris prietenii mei despre mine pe forumuri.


"Acum fàrà glume...cine nu-si aminteste de Jean Iulian Ilie?A bulversat cu vàrf si ìndesat toate criteriile moale si spirituale ale grecenilor...care l-au judecat aspru si nu i-au apreciat capacitàtile intelectuale,despre care pot sà và spun cà sunt ìntradevàr demne de laudà...fàrà glumà,eu am cunoscut tare putini oameni inteligenti,foarte inteligenti...el este unul dintre ei...Il cunosc bine,de tare multi ani...iatà de ce am curajul sà afirm toate aceste lucruri...ìmi amintesc cà am citit Schopenhauer doar ca sà ìl pot contrazice,si ca sà vàd dacà e un bluff faptul cà zice a cà l-a studiat...a avut dreptate ìnsà...Acum,de curànd,aflu cà prietenul meu de mult,Jean,este coprezentator la un show de televiziune...verific ,si aflu cu stupoare si màndrie cà...asa este...tipul cu care colindam pe dealul scolii exersànd conversatia in limba englezà,care-mi picta flori si naturi moarte pe bucàti de lemn,care dansa break-dance pe ritmul lui Michael Jackson,si care scria poezii acide dspre lumea care-l ìnconjura,este acolo...si are bucata lui de celebritate...asa de màndrà am fost de el,ìncàt nu m-am putut btine si am sunat toti prietenii mei càrora le-am dat adresa televiziunii unde el profeseazà...nu ìn romània,bineìnteles...ìn Romània prejudecàtile sunt o politicà si o formà de organizare...dacà v-am stàrnit curiozitatea,ìn fiecare vineri seara,la 21,30,asezati-và ìn fata calculatorului,accesati http://www.one.com.mt/index.php-id=430 Show-ul se numeste The Academy...visualizati ìn direct emisiunea,si-l veti vedea pe Jean...poate nu o personalitate de marcà,da cu sigurantà unul dintre noi,un om ca noi toti,un fiu al Greciului... " Vali Ionescu



"Imi place sa citesc ce scrie si cum scrie vali, cred ca imi este dor de tine, nu te-am vazut de foarte mult timp. Mai cred ca odata cu tine a plecat si dramul acela de energie pe care reuseai sa-l transmiti celor tineri. Nu a reusit nimeni sa te inlocuiasca. Citind randurile tale realizez ca ai fi fost o tare buna profesoara de romana, reusesti sa transmiti emotia si sensibilitatea . sunt mandra ca astfel de oameni sunt din greci. Am aflat si despre Jean. Nu ma pot abtine sa nu spun: " iata valoarea". Chiar daca nu sunteti aici, cu noi, sunt sigura ca nu va veti rupe de locurile natale , poate mai tarziu veti fi langa noi si o sa ne povestiti cate lucruri au aflat strainii , prin voi, despre noi." Doina Cocos



"Jean?sunt màndrà de el...si mà bucur din tot sufletul pentru realizarile lui...asa cum multi greceni vor fi màndri sà spunà..."Iulian Ilie?e din sat cu mine..." " Vali Ionescu



"Despre Jean si eu m-am informat si chiar am vazut secvente din show si nu pot sa zic,,Da il stiu din vedere!E din sat cu mine! " Mateo



"jan te vad un pic complexat.inainte de a fi tigani sau romani suntem oameni.eu imi aduc aminte ca tot timpul erai inconjurat de prieteni"romani".daca nu face nimeni diferente de ce le faci tu?noi in italia(vali poate confirma)ce ar trebui sa mai spunem vazand tot ceea ce combina alti romani?mie nu mi-e rusine cu ceea ce sunt si mandria de a fi romanca o am inca.cred ca personalitatea noastra nu poate fi definita de rasa ci de ceea ce facem in viata si de suma tuturor experientelor." Cerasela Modiga



"Jean nu-si face nici un complex,Cerasela..el subliniazà doar o realitate...cà a fost nu defavorizat,dar marcat cu acest blazon...e o diferentà...dar,ai dreptate,Jean a avut norocul de a gàsi si prieteni buni care au vàzut ìn el sensibilitate,un adevàrat prieten,o minte mai mult decàt sclipitoare,inteligent si...curajos...Nu-i spun mai multe cà prea multà celebritate stricà,nu-i face bine...Mà bucur cà a ràmas ancorat acasà,acolo pe stràzile care ne umpleau bocancii de noroi,pe pietrele de pe dealul scolii,pe pajistile de toporasi si stànjenei...Iar faptul cà e aici,printre noi,si polemizeazà cot la cot cu noi,e o dovadà cà nu-i pasà de ceea ce pot unii sà creadà sau sà spunà...Oscar Wilde spunea ìn lucrarea "De Profundis":"E preferabil sà stii cà lumea te vorbeste de ràu,decàt sà stii cà nu te vorbeste deloc..." " Vali Ionescu



"iulian , te felicit pentru realizarile tale ,iti doresc mult succes dar faptul ca arunci cu noroi in urma ta ma face sa cred ca ai ramas tot in ,, batatura" de la greci .ce usor este sa crosetam cuvinte ,sa ne laudam cu ce am fi putut face noi daca.... . vino si munceste cum au au facut-o altii pe care tu ii calomniezi acum si dupa 40 de ani de munca si nervi tociti mai discutam " Habar n-am cine a scris asta!



"iti cunosc parintii ca fiind oameni muncitori si ii respect pentru asta .cand am folosit cuvantul batatura am facut referire la anumite afirmatii pe care le arunci in necunostinta de cauza si atunci ele capata aer de barfe .stii bine ca se spune despre adevar ca este undeva la mijloc si nu cred ca cineva se poate lauda ca a ajuns la radacina lui." La fel ....nu stiu cine mi-a transmis asta!"



"draga jean, nu vreau sa te superi pe mine, dar nu m-am putut abtine si am chemat-o pe mama ta, sa te vada. I-am citit aproape tot ce ai scris. A plans, dar a fost fericita. Stiu asta pentru ca sunt si eu mama de baieti plecati departe.E tare mandra de tine." Doina Cocos



"eu sunt farmacista din localitate, ma cunosti, nu prea am stat noi de vorba, dar sincer imi pare rau. Cea care a pierdut sunt eu.In privinta mamei, sa fii sigur ca am stiut exact ce sa-i arat, in asa fel incat sa nu creada ca te ocupi cu " bazaconii". tot ce ai scris nu sunt bazaconii , doar ca unele lucruri nu le-ar fi putut intelege asa cum ai fi vrut tu. iti urez mult succes in activitatea pe care o faci cu multa placere, asa am inteles" Doina Cocos



"Jane tot respectul pentru felul in care scrii.Stii eu nu te cunosc de cat din vedere, ziceai tu in primul measaj ce l-ai postat aici nu e nici un grup de satanisti,daca ma intreba cineva de tine nu stiam decat sa zic baiatul acela brunet slabut tuns scurt si cu cioc care umbla vara in bocanci si blugi eu asa mi te amintesc de acum vreo 12 ani.Oameni aceea ce te judecau fara sa te cunoasca cred s-ar mandri cu tine de ar stii pe unde esti si ce faci.Oricum lasa-mi sa iti zic bun venit La Greci si sa iti urez sedere cat mai lunga ca esti unul care intradevar da existenta acestui grup!" Mateo

La Multi Ani Miti

Author: Iulian /

Prietenia nu are nevoie de prea multe cuvinte. Bine sa le potrivesti si sa le inmoi in eleganta si sublim, si apoi sa le oferi ca pe un buchet de flori celui ce iti e prieten. Prietenia este aproape o inrudire, nu e falsa si nu minte, e sfanta si isi are radacina in tandretea umana. Lumineaza fata omului, il face mai frumos. prietenia nu e simpla dar toti oamenii simpli o pot avea.
Prietena mea Miti a implinit anii, i-am dedicat simplu, cateva vorbe, la postul tv la care lucrez.
La Multi Ani Miti!

Năluca

Author: Iulian /





Iarna drumul către casă prin pădurea de puiet
Încărcată c-o desagă, bante vîtul desuet
Mi-am legat de cingătoare doar surcele
Mîinile-ngheţate dor, lacrimile dor şi ele.

Singură privesc în zare ceaţa fără de sfîrşit
E un alb atins de groază peste cîmpul infinit.
Într-un nor holbat se-nnalţă vîrful lung
Al bisericii din sat, cu privirea îl străpung.

Uite-mi casa în plin gol că mi se-arată
Goală e şi ea, peste poartă răsturnată.
De cînd a plecat la luptă, tatăl meu,
Singură o ţin pe toată, doar cu bunul Dumnezeu.

Focul stins de mult îl caut printre jarul negru tuci
Iar pe masă zac bolînde, seci, amare, nişte nuci
E pustiu iar plînsul şi el mă apasă rece,
Mă scufund în timpul ăsta, care, nu mai trece.

Se aude-un pas de cal, vine în cadenţă lentă
Ori o fi şi asta doar în mintea mea dementă;
Dar se-aude şi mai tare, tîrîit printre nămeţi.
Nu. Aici de multă vreme nu e sat de călăreţi.

Au plecat cu toţii gloată să ne apere pe noi,
Să ne scoată din durere, disiluzii şi noroi,
Să se-nfunde-n cimitire, au plecat în Rai
Să rămînă peste timpuri o statuie fără grai.

Ropotul cel lin de pas se aude şi mai tare,
Nu pricep cu ochii mai nimic în crunta zare.
Vîntul aprig viscolind îl poartă-n casă.
Nu. E doar sărăcia lîncezindă de pe masă.

Eu adorm încet şi cald lîngă flacăra cea stinsă
Cîinele se uită trist cu labuţa lui întinsă.
Ce noroc să-i vezi privirea, ce minune
Revarsată ca o binecuvantare peste lume.

Bîntuită de durerea viselor prea destrămate
Ma închin în taina lumii mele disperate.
Şi alunec fără vrere pe cărarea de prin sat
Unde e călare tata, de pe front înnapoiat.

Plin de sînge, năvălit cu tîmpla-n coamă,
Calului rănit în mers îi vine să adoarmă,
Hainele-i strîmtate de atîta ger, şlefuite în durere,
S-au lipit de şa, dar mînă cu putere.

Şi alerg ca o nebună să-l proptesc de braţul meu,
Să îl duc în patul unde zace numai Dumnzeu.
Dezlipit de cal se lasă într-o mînă pe zăpadă
Îndreptîndu-şi ochii roşii către mine, să mă vadă.

Să vorbesc ceva aş zice că nu ştiu ce să mai zic
Am o mie de poveşti, dar acum n-o sa le stric.
Şi el are altă mie de-ntîmplări şi de poveşti:
"De pe armă, fată scumpă, mîna mea să dezlipeşti".

Stropul de cuvînt din gura-i spumegîndă de amar
M-a cuprins cu nefiinţa-i răzvrătită în zadar
Drumul pînă-n şezătoare este zbor de rîndunea
Nu mai simt nici greutatea transformată in perdea.

Limpede se duce gheaţa de pe frunte, de pe păr
Îl ating c-o frică, parcă, nefirească... în răspăr
Nu ştiu somnul ăsta dulce de-l trezeşte negreşit
Sau de insăşi moartea acră somnul i l-a amăgit.

Cîinele şi el tresare şi-l sărută pe picior
Chiar şi lui, prieten drept, i-a fost pîn-acuma dor
"Iată-l, a venit, aici e, lîngă mine doarme dus
Nu-l trezesc, îi cînt în vise, pîn' la ălălalt apus".

Îi spun chiar de nu mă vede şi chiar de nu mă aude
Cîte zile-am pătimit, zile multe, zile surde
Cum din seaca mămăligă am mîncat si eu şi-un cîine
Amintindu-ne de vremea cînd pe masă era pîine.

Că nici răsăritul n-avu mari puteri să mă alinte
Îmi spunea că eşti în viaţă, dar eu tot credeam că minte
Grîul susurînd în vînt povestea pe unde eşti
Iar eu, vai de mine tată, eu credeam că nu mai eşti.

Şi din gînd în gînd alunec în 'cest somn mai liniştit
Şi din somn în somn visarea iarăşi m-a descumpănit.
Şi din vis în vis bătrînul se trezeşte sănătos
Faţa-şi spală şi mănîncă şi-i dă cîinelui un os.

Mai puternic ca-nnainte, mai cu forţă, mai bărbat
Stă şi-ngîn-un cînt de arme, legănîndu-se pe pat.
Raza soarelui plezneşte peste mîini şi peste faţă
Ma trezesc şi eu din vise, că se face dimineaţă.

Şi-l întreb dacă-l mai doare dacă rana-i vindecată
Dacă moartea asmuţită în pustie e plecată.
El se uită vag prin mine, n-o putea să mă audă
Mă apropii şi în beznă mă lipesc de pilea-i udă.

Îl ating c-o mîngîiere, dar el mut în tihna-i bleagă
Nu se mişcă, nu clipeşte, în puterea lui întreagă
Se ridică în picioare, se propteşte pe fereastră
Şi cătînd în hău rosteşte către-o pasăre măiastră:

"Unde eşti tu fiică dragă, m-am întors de la război
Hai intoarce-te acasă, sa ne revedem şi noi
Unde eşti, casa-i pustie, plîng pereţii înlemniţi
Nici copacii nu mai mişca, au rămas încremeniţi...

Am ucis o lume-ntreagă, am călcat peste morminte
Am lasat copii sa moară, i-am lăsat fără părinte
Am fugit din faţa sorţii, dar pacatele se-ntorc
Sfrederind în suferinţă lacrimile mi le storc.

Dacă asta-i răzbunarea Domnului ca s-o primesc
Eu mai bine în mormînt vreau de azi să odihnesc
De oi fi şi tu acolo sufletul să ţi-l mîngîi
Ca in zilele mai bune, ca în ziua cea dintîi"

Glasul i-l aud prea bine, parcă tună din văzduh
Parcă gura lui albită ceartă faţa unui duh
Parcă zbiară din adîncul unei peşteri fără fund
Dintr-un iad şi mai degrabă eu sunt cea care m-afund.

Tresărite în ureche urletele se-nmulţesc
Mîinile-i se mişcă-n grabă, feţele-i se urîţesc
Neagră-i barba, negri-s ochii, dinţii se arată albi
Ce nalucă-ngrozitoare, tatăl meu cu perciuni dalbi.

Cerul dimineţii plînge, plîng şi eu de ne-nţeles
Spre biserică în fugă drumul eu mi l-am ales
Preotul o să-nţeleagă, o să-i spun ce s-a-ntîmplat
Tatăl meu, nălucă neagră, de diavol e mînat.

Pe veşmintele-i de ceară curg doar lacrimi sîngerii
Nu din rănile de spadă, nu din corpurile vii
Dracii toţi îi are-ntrînsul, îngeri-i sunt alungaţi
Fără vlagă fug pe ceruri, bieţii sfinţi înaripaţi.

Zbor pe panta troienită la biserica din vale
Oamenii zburînd şi ei mă opresc din a mea cale:
"Mergi 'napoi nălucă prostă, chioară eşti pe un' te'ndrepţi
Tu cu Dumnezeu din ceruri vrei aievea să te cerţi!".

Ce-or fi vrînd să spună oare şi de ce să mă întorc.
"Lîngă tine mor copiii, iar pisicile nu torc
Stafie eşti, mîndră fată, nu mai eşti de pe pămînt
Te găseşti şi tu de vrei, uite-acolo, la mormînt!".

Doar părintele să-mi spună c-am plecat pe alte lumi,
Altfel nu cred spusa tîmpă ale unor căpcăuni.
Dar biserica e goală, chiar şi de învăţături
Sfinţii pe pereţi pitiţi, printre nişte crăpături.

Învelit în straie negre preotul se roagă greu:
"Izgoneşte-o din altar, Bunul nostru Dumnezeu
Nu lăsa să-ţi intr-n casă, blestematele stihii
În veşmînt de domnişoare cu podoabe aurii".

Candela din susul crucii stinsă fost-a cred de vînt
Iară preotul se plînge că sunt dracul pe pămînt
Seamănă cu tata însă, cînd cutremurat de frici
Zbiară-nmărmurit de groază de acolo pîn-aici.

"Scumpule parinte, iarta-mă te rog de indrăzneală,
Să vorbesc aş vrea despre-o mare rînduială
Tatăl meu îl pune pentru slujba-ţi sfîntă
Pentru el te roagă, pentru el... şi cîntă.

Căci de cînd venit-a din razboi acasă
Nu-l mai văd ca tată, de nimic nu-i pasă
Urlă precum lupii noaptea dupa lună
Chipu-i precum moartea, vocea-i cam nebună.

Iar de dimineaţă tata nu mă vede, nu mă simte
Plîng întruna Doamne, ajuta-mă.... iubit parinte
Tînjesc de dorul lui de ani de cînd e-n luptă
Aşa cum vezi, slăbită de puteri cu faţa suptă"

Pe ţoalele întinse, în freamăt, duhovnicul se zvîrcoleşte
Din gură-i ies cuvinte, dar el nu mai vorbeşte:
"Piei drace de la mine, aici stă doar Isus
Din casa asta pleacă, nu am nimic de spus".

Cu sufletul zdrelit mă-ntorc în a mea casă
Iar tata nu mai e, doar dracul sta proptit în coasă
Toporul prind cu mîna, şi il ridic spre dînsul
Nu mă mai doare dorul, nu mă mai doare plînsul...

Şi il înfig cu sînge în capu-i plin de coarne
Ce sangerand dispare. Îl văd pe tata, doarme
Zăcând în pat, dar mai cu viaţă lîngă mine:
"Tu fata tatii, m-ai omorît şi m-ai luat cu tine".

Acuma văd că stafie eram şi bîntuiam tot satul
Dar plec spre Rai cu tata, uitînd de Necuratul
Spre campuri verzi si ingeri, spre pace, spre caldura
Lasînd acas-un cîine întins pe bătătură.

Regasirile sunt minunate

Author: Iulian /



La noi secunda vine din eternitate
Si tot la noi se sting secunde, zile, ani
Ne-am ratacit ca prostii dupa gologani
Dar regasirile sunt minunate.

Secunde vrednice ne vin inaripate
Pe pleoape, cand amintiri ne navalesc
Si-as vrea sa-ti spun sa-ti povestesc
Cand regasirile sunt minunate.

Secundele n-au timp, sunt rasturnate
Noi tot imberbi parc-am ramas si-acum
Cu parul nostru pictat in fum si scrum
Cu amintirile-astea minunate.

Si cu secunde multe adunate
Ma socotesc pirzandu-le pe unde poposesc
Prieten revazut, iti multumesc
Pentru amintirile-astea minunate.

Nu vreau sa-ti fur secundele uitate
Nu pot sa ti le-nnapoiez, ma ierti
Cu zambetul tau cald si de ma certi
Stiu doar ca regasirile sunt minunate.

Aceasta poezie este dedicata prietenului meu drag, Mihai Persa, actor la Teatrul National Bucuresti

The academy

Author: Iulian /


Some time ago my friend Markus, told me about his show from One Tv Malta - The Academy. He invited me one day to know the students and I accepted the invitation. Surprise… I met some talented beautifull and young souls. And, more surprising, some courageous, brave attitudes. To come front of an entire country, you, the one who never did that or not so often, to try to give the best from the last nerve that u have, to put so much passion in 3 minutes of a song means that u are a hero, and not only for yourself. As a judge in The Academy, my mission its to improve them courage, to open them personal limits, to make them feel free, relaxed, to give them a hope. The Academy its not just a saraband, but a school of talent, a place where u come with your voice and u go out with knowledge about that voice, u come like a mouse and u can become a lion. I saw there Whitney Huston, I saw Michael Bublle, I saw Elvis and Berlin, I saw Roxette and many other stars. Sometimes I see myself, and I am sure that each and every one we see us together on the microfon, living the most exciting feeling - the enthusiasm of the public. As a psychologyst I feel every inside pain, every small emotion, every heart beat of the performer. Fallowing that dream I see more then an illusive taught, cause no one come in The Academy guided for an illusion, but guided from self estime and trust. All this dream world created between the students with Markus, with Grace with Joshua, its exactly what I need to feel again a teenager in my soul. To laugh and to cry with the team it’s the biggest achievement that u can have. All of us we learn from every show, that we don’t know enough about human power and human resources, that sometimes a children can teach u more that u ever understand from life, that an adult can be a children, that u can be somebody if u want.
The Academy it’s a family, a fun place and a work place, they hang together creating the atmosphere of a home place. Here in this house we become friends no mather what, we are brothers and sisters, cause we are bounded by the same passion - the music.

De ziua lui Eminescu

Author: Iulian /

Noi suntem mai toti Luceferi,
Coborati de printre astre
Sloboziti in flori albastre
Dionisiaci dar teferi.
Somnorosi ca pasarele,
Adormiti pe cant de doina,
Peste varfuri sau pe moina
Ne luam la revedere.
In scrisoare ce ti-om trece?
Dragule poet din astre
Printre florile albastre
Esti nemuritor si rece.

Dumnezeu ma crede

Author: Iulian /



Dumnezeu ma crede

Lamentabilul din mine se trezeste cateodata cu Dumnezeu in brate. Niciodata n-am crezut cu taria otelului de Krup in Dumnezeul afisat pe postere in biserici, nu am crezut niciodata in popi, care in idioata mea imagine sunt doar niste vietati imbalsamate inainte de moarte care-si exercita o meserie de altminteri impunatoare de solemn si piosenie, intr-o maniera dogmatica. Daca nu te prinzi ce vreau sa spun, popa are doar calitatea de a aduce aproape urechii mele cuvantul lui Dumnezeu. Si atat! Doar atat! Nu e Dumnezeu si nici trimisul lui, ca daca ar fi sa fie, minunile lui Hristos ar fi pe mainile lui.
Columbofobia
Merg suav, lin, tacut, pe stramtele strazi din Napoli. Sunt pe undeva prin Piata Bellini, bajbai... ce vrei, sunt de trei saptamani aici. Sinistru oras, ca o stanca scuipata de Vezviu si cioplita la intamplare, ca o bucata de lemn facuta ferfelita de o ciocanitoare neinspirata, ca o slujba prost platita, ca un acat in mijlocul unui muzeu. Un amalgam de vestigii arhitectonice, parte din ele lasate in voia sortii si mormane infinite de gunoi. La ce folos atata frumusete cand te frustreaza pestilenta si lugubrul?!
In toata speta asta ratacita pe malul marii Tirniene, tonele de reziduuri sunt adulmecate de milioane de porumbei. Tocmai si-a facut unu nevoile in capul meu, de-aia m-am si apucat sa scriu.....animal!!! Fara exces de zel imi port pasii intr-o pacifica promenada pe malul marii, trec de Palatul Regal plin de grafitti si anunturi cu tenta sexuala pe pereti si ma indrept spre asa zisa plaja. Un sentiment de osteneala morala ma cuprinde cand vad bolovanii bolanzi, tolaniti alandala si apa de culoarea vantului tubat. Vad Marea Neagra intr-o versiune adaptata tehnologic. Marea noastra are si o plaja in oras, Tireniana in schimb arata ca un centru industrial cu caracatite si meduze strecurandu-se sarmanele printre petele de petrol varsate in nestire direct in apa.
Pe Aleea Chiaia, alte pasari, nu pescarusii nostrii cu cantat de macarale, ci niste creaturi multicolore fara de glas si de vlaga, ce-mi aduc aminte de ratele mute ale mamei. Un albatros cu labe rosii se scoboara ciufut si se aseaza "jeumanfisist", arogant ca si conationalii sai din specia umana, pe o piatra. Adulmeca nisipul negru de catran, scormoneste cateva resturi aruncate de-aiurea, se uita la mine ca si cand mi-ar spune: "ce te uiti bai la.....ule". Lamentabilule....asta voia sa spuna, el, animalul. Animalul!!! Se intoarce pe un picior, imi mai zvarle o privire sinistra si rece si isi ia zborul. Mi-a fost teama, m-am simtit nedorit, neavenit, ca sunt straniu si strain, apoi.... ce am eu de-a face cu el si de ce l-as admira. Acesta este inceputul urii: un strop de dispret aruncat pe-o geana, intorsul spatelui si, frumusetea dispare, se autodistruge intr-o crusta de empatie halucinanta, treaza dar dureroasa. Astazi asa, maine la fel si respectul se traduce in scarba si siktir, o experienta autoeducativa, valabila si in cazul oamenilor.
De ce ar fi o pasare interesata de ceea ce simt eu cata vreme pasarii ii pasa de mancare si un loc cald sub soare. Eu in schimb mai am si altele prin cap: am murdarie suficienta incat sa-mi explodeze craniul daca il inclin in mod repetat pe partea stanga, am impresii, am presupuneri, iluzii si deziluzii, vise si sperante, simt desertaciunea, disperarea, greata, dezgustul si....in pula mea, cate si mai cate tot stiu.
De-aia urasc eu porumbeii, se caca intr-un cap plin de atatea si atatea lucruri. Ii urasc si mi-e frica de ei, nu fiindc-as trai vreun lung metraj de Hitchcock, ci pentru ca o lume fara pasari ar fi cu mai mult respect definita, individul ar avea si el personalitatea nealterata de un gainat inoportun plasat in cel mai de valoare organ al contemporaneitatii. In deinitiv ma doare-n cur daca n-ar mai fi porumbei, as sta nestingherit in maghenita asta infecta, fara teama constanta de a fi "de cacat". Mi-as dizolva in mine si ultma picatura de frumusete ornitologica pe care o mai simt inca de pe acasa unde porumbelul e alb, unde rata macane, unde lebada e blanda si pescarusul....ei bine, pescarusul, canta! As gandi fara pene, si fara ploaia asta de gainat. Ce deliciu al "pensiv-ului". N-am mancat niciodata porumbei. De frica. Ma gndesc ca daca as face-o ar trebui sa ii dau o explicatie Papei de la Roma.
Mi se rupe de Papa, de basinosul asta imbuibat care numai pe Dumnezeu nu-l slujeste, si in lipsa de preocupare conduce insasi lumea despre care n-are cunostinta. Un travestit futut in cur de musulmni si pupat in acelasi organ de crestini. Un asa zis inlocuitor de Fiu Dumnezeiesc despre care voi vori mai pe larg in urmatorul articol. Inainte de a ma pronunta impotriva lui, spun doar ca neavand valoarea familiei, necunoscand femeia intr-un sens cat se poate de biblic, Papa si ceilalti popi sunt sortiti a fi ori onanisti ori partari. Iata asadar in mainile cui incape puterea acestei lumi

Mama

Author: Iulian /

Ma cheama mama des, sa sed pe batatura
Sa-mi dea din mana ei o-mbucatura
Sa-mi pieptene suvita ridicata de pe cap
"inchide-ti ma fermoaru‘ la prohap".
Ma cheama mama des, sa sed pe batatura
Sa-mi stearga ciorba rasturnata-n gura
Sa-mi aranjeze haina mai spre piept:
"sa fii cuminte, sa spui drept".
Ma cheama mama des, sa sed pe batatura
Sa-l vad pe tata tras prin bautura
Sa ma inchin la Dumnezeu:
"sa nu fii niciodata ce-am fost eu".
Ma cheama mama des, sa sed pe batatura
Si maica-mea shi mama mea natura
Si ce-as mai vrea cu ei sa ma-ntalnesc:
"mai mama, stai sa-ti povestesc…"

Imarginal

Author: Iulian /




In perspectiva realitatii numim drept si fapt de drept ceea ce ne indeparteza de propriile credinte si vreri. Eu cred ca nu exista nici un punct in care m-as confunda cu negarea negatiei ca adevar de facto, nici nu negociez; nu e vina lui Tutea, nu mi-a impus el sa cred in adevarul revelat ca adevar absolut. N-ati inteles nimic, nu-i asa?
M-a provocat cineva sa vorbesc despre imaginatie si realitate, despre real si imaginar, despre real si ideal. Pentru cei care habar n-au despre ce este vorba. Imaginatia este un proces psihic primar bazat pe niste secundare (senzatii, perceptii, reprezentari) dar care isi gaseste sursa de motivatie in celelalte "ceva-uri" ale mintii noastra umane. Fertila dar imprecisa, de neexploatat si de neinteles, aceasta din urma ne lasa liberi sa visam. Psihanaliza ne-a aratat, cat de marginal se poate, ceea ce inseamna imaginatie, "they have to be some boundaries" chiar daca imaginatia n-are limita. O numesc asadar IMARGINANATIE. Credinta ca realitatea fosilizata in istoria omenirii noastre de mult apuse, doveditoare de inventii si piramide, claditoare de nave spatiale atat de aluminizate si elecrizate, generatoare de razboi si foamete, este doar o formidabila definitie a imaginatiei psihanalitice. "Faptizarea" ireprosabil de tangibila a lui homo sapiens la patrat ne-a indepartat de fantezie, de vis si de zbor. Imaginatia ca si teorema din manualul lui Neveanu este supraponderala in cantitate dar anorexica in calitati.
Hai sa vedem asadar ce este imaginatia, dupa mine, mancatorul de salata verde, bautorul de sifon si cumparatorul de obiecte la 35 de mii de lei. Merg inapoi pe urmele omului care a inventat roata, credeti voi ca el si-a limitat imaginatia la roata? Ceea ce a putut face a fost sa salveze din mecanismele naturii in propriul eu cate ceva rotund, sa le mestece in creieri si sa scuipe pe pamant lucrul care ne poarta astazi peste drumuri. Si de ce n-a inventat o super roata? Una mai interesanta cu proprietati fizic nemaigsite in realitate. Fiindca aceeasi natura nu i-a permis, nu pentru ca imaginatia lui a sufeit de putinatate si s-a spalat pe maini de dupa vis, ca ar fi incaput intr-un borcan cu secvente disparate de imagini, sunete, miscari, cadre, gusturi si transpiratie.
Descrierea propice a imaginatiei nu este visul si nici deprinderea si abilitatea de a inventa. Imaginatia si fantezia nu sunt marginale, chiar daca fantezia insasi este partea reziduala a imaginatiei. Ah....nici asta nu e clar: de ce ar fi fantezia groapa de gunoi a imaginatiei. Pai este, pentru ca numai noi stim cate aripi ne-am imaginat sa avem si nu le avem pentru ca le-am trimis in portofelul de rezerva a ceea ce nu putem face....
Ratiunea de a fi a imaginatiei este realitatea, deoarece din realitate ne tragem sursa de stimuli necesari. Dar si realitatea noastra este imaginatia in sine, ceacare ne-a pus sa gandim practic chiar si in vis. Noi am facut pe aceast punct de univers, dovada practicismului indiferent ca
am crezut au ba in cele visate. Pana si ISUS, sarmanul purtator al pacatelor noastre s-a vazut in carne si oase ca o nevoi, ca o necesitate impusa imaginatiei oastre si nu IMARGINALULUI. Cuvantul si el. Eu.....si eu!
Continuarea acestei prelegeri in scurt timp.