Tu te-ai născut din coasta mea femeie
Într-un experiment Dumnezeiesc ultim
Tu te-ai născut din vînt şi din scînteie
Într-un laborator etern, ne amintim...



Tu te-ai născut ca să mă naşti pe mine
În oul cuibărit de galaxii şi Univers
Tu te-ai născut din doruri şi suspine
Împovărată creatură de poezii şi vers.



Tu te-ai născut din întîmplare şi mirare
Din controversa spaţiu, punct şi timp
Tu te-ai născut din semnul de-ntrebare
Al zeilor refugiaţi în anticul Olimp.



Tu te-ai născut din grea singurătate
Din "ce m-aş face dacă n-ai fi tu"
Tu te-ai născut din "măr de bunătate"
Iar Dumnezeu nu vrea să-ţi spună "Nu".



Tu te-ai născut pentru c-avem nevoie
De mamă, soră, prietenă, sărut
Tu te-ai născut şi încă te mai naşti în voie
Din mîinile murdare de cosmos şi de lut.

Sunt doar cărămizi şi pietre în oraşul interzis
Doar ziare aruncate, geamuri sparte, teatru-nchis
Nu răzbate nici un fir, iarba moarta se fumează
Sunt executaţi cocorii, asta nu interesează.


Ghemuite prin palate, gîndurile dorm şi dor
Mai tresare cîte unul, cocoţat pe un picior.
La tribună instalat se rosteşte-n microfoane,
Revoluţii adormite, revoluţii de butoane.


Minţile spălate astăzi, mîine sunt din nou murdare
De alegeri de cuvinte aruncate la-ntîmplare.
Purtători de coroniţe, pionieri de alta dată
Cîntă în democraţie astăzi. Melodia-i eronată.


Sclavii merg către uzine, în hipnoză şi delir
Nu mai sunt cocori nici iarbă, nici măcar un cimitir.
Indignată ploaia însăşi moare zi de zi mai mult
Unde să-şi atingă stropii, dacă nu avem pămînt?!


Iară eu privesc iubirea pentru cărămizi dresate
Să loveasca doar puterea, ba în piept sau chiar pe spate
Îmi ademenesc cuvîntul de sub gravul accident
Că oraşul interzis m-a trimis în Occident.

M-am pus singur pe gînduri de seară
Mă mut la oraş, plec de-aici la vară
În oraşul fantomă, corectat dintr-un vis
Fac mai mult decît artă, la oraş e permis.


Nu privesc nici în urmă, m-am tot dus
Dacă pică... bine. Dacă nu... la apus.
Mă încarc cu idei, îmi tocmesc revolte în cap
În oraşul în care martirii nu-ncap.


Mă răscol să mă lase-napoi acasă
Să mă plimb pe-o stradă, să joc pe masă
Să beau cu Miţa la bar un pahar de coniac
Să mă-nsor cu moartea şi copii să-i fac.


"Stai mă boule-acasă, revoltele trec"
Îmi spunea tata după băute, cu gîtul sec
"Moartea te-aşteaptă în pat dezbrăcată
Ce-ţi trebuie ţie oraş, dreptăţi şi-altă fată?"


"Vreau să ţip" i-am răspuns pus pe gînd
"În oraşul permis să mă lupt şi să cînt
Hai şi tu, ţipăm de nebuni, mîncăm gloanţe
Nu mai bem ca ţăranii, murim cu speranţe!"