The days are darker in this times
The seconds pass behind and hide
Nobody have more lives, but mine's
Become grotesque and blind.

Forget about the year that passed
It's just about some curves and lines
Remember it, i think, at last
Deserves a bunch of other lives.

Thouse lives that come, make love and go
Thouse loves behind that hide
In miracles. The wind that blow
This season give's my mind a ride.

I lost again, i loose in every day
I won much more in other side
With this life there is no other way
She's hiding well, as love... it hide.

I never taught to change my dreams
I never did, at least now i understand
More then what i see it seems
Day dreamer... I know where you stand.

I never taught to see you white
So colorfull before, and now you shine
The sun itself it's not that bright
When in my dreams apeare your line.

I never taught to tell you this before
I changed my mind sience afternoon
But day by day I love you more
And dream to take you to the moon.

I never taught to fly with you so high
This love it really gives you wings
And now i think I'll never say good bye
I need to have with you more springs.

I never taught that me, miself, I can confess
But what I know about miself so far?
That witouth you I'm dreamless. And yes
I want to be with you my litle star.

Nu mai stiu sa cant colinde
Le-am uitat de cand eram
Pe carari de sat cazande
De nameti. Ne bucuram....


Leganat de mana sor-mii
Crivatul adulmecand
Doamne, cat de dor mi-i
Sa le-aud cantand.


Maine o sa cant va jur
Cu un clopotel in mana
Chiar de paru-mi e mai sur
Cantam impreuna.


O sa va colind cu-n gand
De departe tare...
O sa va colind plangand
O colinda mare.

Let's walk away from this Universe today
Let's go to sing a song of love behind the sun
To rule the Earth, but that's God's play
Let's steal it and let's run!

You didn't answer, but all i need to know
Is... if you run with me away from home
And if you want to play with me in the same show
Or play guitar on the streets of Rome.

Let's meet as we never saw eachother before
To smile and hug in the middle of the rain
I know that you like this, in fact i'm sure
That you'll forget about all other pain.

You didn't answer me, it's all about walking
away from our slavery, away from our heart:
"You know.... I'm not so good at talking
I just express myself in art".

Tu mai stii ce-nseamna maine?
Eu am inteles de ieri
E o zi ce se compune
Din sperante si dureri.

Eu te cred cand spui ca maine
N-ai mai vrea sa fie ieri
Ziua care se compune
Din prieteni efemeri.

Si sa nu uitam ca maine
Daca tot murim ca ieri
Asteptand un colt de paine
Ne-ndreptam spre "invieri".

Mîine mă botez, mă botez în apă
Mă botez cu mîna legată de-o sapă
Ca să am cu ce să îmi sap o groapă
La înmormîntare, mă botez în apă.


Mîine mă botez, mă botez în mare
Sau în marea mic-a noastră depărtare
O să-nvăţ să sap pîn' la-nmormîntare
Poate dau de apă, poate dau de sare.


Mîine mă botez, mă botez în vînt
Şi îmi trag şi sapa după mine-n gînd
Răscolind cu ea morţii din mormînt
Mă botez în apă, sare şi pămînt.


Mîine mă botez, mă botez chiar mîine
Scormonind cu sapa după grîu de pîine
Iar după botez în urlat de cîine
Îmi botez şi groapa, mîine şi poimîine.

Eu sunt propriul meu acor,
Măscăriciul fără mască, fără mîini
Urc scări şi le apoi cobor
Zbor
Arunc curcubeului lacrimi şi pîini.

Am mai multe scene triste
Unde-aş vrea să joc mai prost
Monologuri şi-alte liste
Pesimiste
Desenate cu iubiri, dar fără rost.

Dacă spun vreo bălărie
Să îmi sufli, să îmi urli ce-am greşit
Şi-apoi scot din pălărie
Iepuraşul jucărie
Alb de spumă, cînd rebel, cînd plictisit.

Am să joc în scena asta încă vremi
Pană cînd îmi sună ceasul să mă duc
Şi mă duc, să nu te temi
Să nu te temi...
Pe unde văd, pe unde-apuc.

Îmi tot storc creierii să-mi pot aminti cum era aia cu Lina care nuş' ce Dumnezeu făcea în Tablout lui Mendeleev. Măcar de Mendeleev mi-am amintit, vezi tu. Dar ce îmi aduc eu aminte mai profund şi mai hilar despre Domnul Poenaru este palma de după ceafă pe care mi-am luat-o la o oră de chimie cînd habar n-aveam ce proprietăţi are apa. Pentru mine apa era insipidă, incoloră şi... interesantă. Şi-a dat lejer ceasul de la mînă şi m-a mai întrebat de-odată: "auzi mă Ilie, tu ai citit ceva pentru azi?". "Ia una insipidă (şi ăsta era doar începutul, momentul în care toată pulimea din clasă rîdea cu lacrimi), ia-o şi p'asta incoloră şi mai ia şi una inodoră să o ţii minte". Vă jur că tot ce spun e adevărat. Şi totuşi nu m-am înfuriat cum mă înfuriasem prin a cincea pe Dobrila care ne-a aliniat ca să ne tragă cîte-o linie la palmă. Nu m-am înfuriat pentru că îmi plăceau ochii lui. Să nu se creadă că sunt pe partea ailaltă, dar de cîte ori intra în clasă mă fixam ca un melc pe ochii lui. Mi se păreau atît de departe duşi de culoarea ştearsă şi atît de sinceri. Şi ca în tot acest clişeu să încapă şi delirul, îl priveam drept imortal. Nu glumesc cînd spun că am avut cîteva repere de imortalitate in satul meu natal. Să vă aduc aminte de popa Nicolae, vecinul meu de peste gard, despre care credeam că este însuşi Dumnezeu, în ciuda potrivniciei mele arhicunoscute în raport cu preoţii. Să mai spun despre prietenul bunicului meu Nea Ţiuleanu, inventatorul inventatorilor, în casa căruia intram ca într-un labirint, pentru că era ticsită de tot felul de pîrghii cu efect imediat, concret şi fascinant? Să mai spun despre Goidan, omul a cărui sudoare nu mi s-a părut niciodată urît mirositoare tocmai pentru că mirosea a cărbune şi pămînt. Ei bine, toţi oamenii aştia au acum şansa să fie pămînt şi cărbune. Cărbunele cu care eu mi-am desenat copilăria. Pămîntul pe care o să calc cu milă ca nu cumva să le rănesc amintirea. Domnul Poenaru, pentru că nu vreau să vorbesc despre moartea Domnului Poenaru, mi-a răscolit amintiri pe care vreau cîteodată să le îngrop, sperînd astfel să scap de durerile de inimă pe care mi le dau. Eram pe undeva prin biblioteca Doamnei Poenaru, soţia distinsului nostru profesor. Căutam un roman SF, mărturisind că pe la vreo 12-13 ani asta voiam să citesc. Domnul Poenaru mi-a spus că eu sunt "un SF", dacă tot aveam întrebări despre încrucişarea cromozomilor la vîrsta aia. "Mai bine pui mîna pe carte... " mi-a replicat. Da, o să pun mîna, îi spun acum, n-am apucat încă... e nescrisă. Şi ca o ultimă amintire. Laboratorul de chimie era cîteodată un loc de mare haz. Am o poveste cu Domnul Poenaru pe care n-o s-o pot uita pînă cînd ajung în Raiul în care se gaseşte domnia lui acum. Un profesor de chimie rămînea mai tot timpul în pană de alcool, pentru că "dracii" îl beau înainte de ore. Soluţia: a fiert dopuri de plută şi a turnat rezultatul în alcool. Vă imaginaţi "aere" şi în acest fel a descoperit omul cine sunt făptaşii care cereau, unul după altul, voie la toaletă. Povestea ca povestea, dar adevărul este că niciodată n-o puteam crede. Printr-o ironie a sorţii am ajuns să fiu student la biologie şi chimie. Studenţie, colegi, prieteni, gagici.... Domnul Poenaru mi-a venit în minte într-o zi cu povestea lui "gazoasă" şi am zis să fac o încercare. Am fiert aşadar dopuri de plută şi am pus "soluţia" într-o sticlă de vin pe care mi-o trimisese mama prin autobuz. Nu spun ce s-a întîmplat, ar fi mult prea "urît mirositor". Şi cum eu nu ştiu altceva mai bine decît să "poezesc", voi lăsa cîteva versuri în amintirea profesorului Poenaru:




În grădina cu lalele
Pe la vîrfuri pline-n rouă
De pămînt şi stele
Ne găsim în vorbă nouă
Şoapte despre amintiri
Rupte-n două
Noi şi moartea asta de sictiri
Prefăcînd că plouă.


Cum ne strîngem iar grămadă
Întrebînd firesc
Să ne ungem cu pomadă
Unde teii cresc
Parfumţi cu busuioc
Zîmbitori şi certăreţi
Cu noroc
Sau cu lacrimi pe pomeţi.


Mîine vin şi eu maestre
Să te-ntreb ceva
Despre geamuri şi ferestre
Despre undeva
Să ne liniştim acasă
Sub salcîmul alb
Unde-i ţiuca ta pe masă
Unde-ţi părul dalb.


La sfîrşit de suferinţă
Nu te plîng.
Poenăresc
Pe cuvînt şi cu căinţă
Veselesc.
Căci noi ştim că rosturi n-are
Amintirea ce-mi aduci
Îngropat
în întrebare
Moartea n-o s-o mai apuci.



Aceasta poezie este dedicată memoriei Profesorului Poenaru şi o trimit cu sufletul celor doi copii ai săi, prieteni ai copilariei mele, Livia şi Alin, precum şi minunatei Doamne Poenaru. Iulian Ilie

Motto: "Ei lasă că n-o să mai murim
Suntem din pitra arsă şi venin
Suntem aşa cum ne-amintim
Senin, deplin, senin."
(Iulian Ilie, Fantasmagoria)

Mîndro, unde ai plecat?
Unde te-ai ales cu dorul
Să îmi ardă mie sporul
De nu te-ai înduplecat.

Mîine hai în bătătură
Să mă cerţi că am băut
Un vin tare de demult
Prefăcut la mine-n gură.

Lasă toată supărarea
Ne petrecem doar un pic
Că şi-aşa mai mult nimic
Am luat cu departarea.

Iar luatu', tot luat
Nesătul de timp şi ani
De-acaret şi gologani
Amăgit şi supărat.

C-a trecut o vreme multă
De cînd nu m-am îmbătat.
Las' că sunt şi eu bărbat
Într-o vreme-atît de cultă.

Hai să ne sporovăim
Depănînd în grabă anii
Şi ce dracu-avem cu banii
De ne tot împotrivim.

Mîndro, hai acum acasă
Nu pleca din nou mereu
Să rămîn doar eu şi eu
Într-o lume-atît de falsă.

You're a poor imitation of a drag queen in a war
Your brain it's being washed, your heart is a whore
Blame on me, as I live without rules
My ideas are liking inside, you fools.


You arrest and trap me in those awful hopes
They speak about love, but they're just dopes
Blame on me as I live like a scam
And I like to fuck, God damn.


You're just dust flown by the wind in the road
Disgusting and cheap at the time you're self loathe
Blame on me, as I hate like a man
Miscouraged, disgusted by them.


You're a killer, a murder, a baby with guns
With political power, and your law still runs
Blame on me as I see you like that
You're a shit, ugly and fat.


You're the teacher, go get a life, get your own
Kill your self, die in pain, bloody clone
Blame on me for your white dirt
When you're wearing that skirt.


You're a priest, but you know who you are?
I see and I feel, who is God and his angels, so far
Blame on me, as my money's your food.
Less words, that's no good.

I do belive in God, God do belive in me
I don't belive my feelings and neither what i see
I've never bein in Hell, but Hell have bein in me
I don't belive in heaven, as heaven's history.


I don't belive in you, you don't belive in me
We don't belive in nothing that it's supose to be
I don't belive in time but time it's host by me
I don't belive in dark, but dark it's all i see.


I don't belive in mother, the childrens are so free
I don't belive in flowers, i do belive in tree
In one, in two, and unsumate in three
I don't belive in clowds fild up with Thrinity.


But I belive I'm scared, I don't belive in me
I do belive in words, for sure they must be free
I do belive in waves, I do belive in sea
And, when I change my mind, I do belive in me.

I guess i learn
this road with no return.
Unborn.

I leave my faith
Don't play with it my mate
They keep on hate...
Self Congratulate.

I guess i die
What a dirthy lie.
Cry.

I leave my God
Into this world of mud
Roughly articulate
Into refuse and hate.


I guess I try
What a nusty fly.
Fuck and Die.

I leave my heart
Unfaithfully falling apart
This is a dark day
For a pray.

I feel your mouth's smell
Filthy spitting a spell
Go to hell.

I melt into your sweat
Melt in your hand, melt in your eyes, melt in your breath
I'm standing inside of you
Sweating as well, and my sweat is deep and true
I taste your lips
I kiss the shape between your hips.


The rays of light
Into the shade of forest, are so bright
We're wild
Surrounded by the grass, you look mild
Inside... I am inside
Into this slavery of feelings, giving a ride.


The passion is the sweat
Mixed before we were connected
Mixed in dance
In joy, in hugs, in touch and love by chance
Your smell is raw
I feel it down there, here and below.


I am inside again
To clean you with my water, with my flame
To scream
Like an animal trapped in a dream
To hurt and to explode
Inside the hottest part from your frivolous road.


I see the lust
I see it here, in you, it's born by sweat and dust
Between your legs
It's warm, and my desires beg
All this fetish and sweat
Repeating under the forest's breath.

Că m-am întîmplat să fiu prin pustiu şi prin comete
Rătăcit cu ochii printre-ale tale voluptoase plete
Şi se întîmplă să mă port spre galaxii de lapte si de miere
Muşcand din marul lui Adam cu lacrimi şi putere...
E pentru că eşti ca un dans de valuri la apus de soare
Un dans cu voalul mişelit de taine-ntrebătoare
De roşul cel fiebinte al sîngelui ce clocoteşte
De vîntul ce te-atinge şi de lumina care te iubeşte.


Că m-am întîmplat să fiu un sclav înlănţuit în vise
Clarvăzătorul tutror mişcărilor de mîini întinse
Şi se întîmplă să fiu fermecat de o diavolească vrajitoare
Cu dansul ei ca zborul rupt, călcat printre picioare...
E pentru că regretul s-a afurisit mai aprig, oh... iubire
Tu zbuciumată deznădejde, de chin şi fericire
De dezbrăcate ceruri de raze curbe, spulberate
De chipuri ce se scurg pe mîinile-ţi pictate.


Că m-am întîmplat să fiu în dansul tău tăcut şi răzvrătit
În ritm dictat de-un coregraf perdant şi ipocrit
Şi se întîmplă să n-am picioare şi nici cadenţă
Sunt azvîrlit în vise, iar tu ştii, în iad şi penitenţă
E pentru că tu nu eşti tu, eşti însuşi dansul tău
Un dans născut din mama "vorbă" şi tatăl "hău"
De negre zămisliri ce mistuiesc nimicul plin de viaţă
De păsări înnecate în clopote de gheaţă.

Cine eşti tu să îmi tulburi simţurile astea toate
De prin vremea cînd cireşul avea florile numărate
Numărate cu abacul sau pe degete de Dumnezeu
Ce-aş mai vrea să le pot număra şi eu?


Cine eşti tu să-mi plîngi pe umeri de durere
Sau de la început pînă la capăt de putere
Să-mi aşezi pe frunte timpul repetat cît mai mereu
Să îmbătrîneşti odată cu sufletul meu?


Cine eşti tu să-mi promiţi că uitarea nu există
Că agonizează într-o moarte mult prea tristă
Cînd deschidem noi o carte despre vieţile la ţară
Despre rîsul aşternut pe feţele de-odinioară?


Cine eşti tu să desprinzi cu ochii rătăciţi în cer
Îngerii din stele albe, stele pline de mister
Să mi-i asmuţeşti cu muzici şi să mi-i trimiţi solie
Cînd în nopţi furate, somnul meu e insomnie?


Cine eşti tu să mă iei de mînă şi să mă săruţi
Peste ochii mei cei negri, peste ochii mei cei muţi
De atîta fericire că te-am cunoscut odată
Pasăre de stele albe, pasăre înaripată?


Şi-apoi... cine eşti tu să mă faci să scriu
Să mă faci să rîd, să plîng, să cuget şi să fiu
Eu un pui de vultur într-un cuib de cormorani
Să îţi spun, eu, ţie "La Mulţi Ani"?

La mulţi ani, Vali!

Eu sunt cel mai bun prieten. Nu mi-am văzut prietenii de mai bine de 10 ani, nu i-am deranjat niciodată, i-am ţinut închişi in claustrarea mea lipsită de orizont. Claustrarea perfectă, morbidă, hidoasă a creaţiei. Dacă ai de gînd să trăieşti precum Hugo, mîncînd ouă fierte în vîrful dealului luni la rînd, atunci treci în locul meu. Şi totuşi Hugo nu e un exemplu de creţie ci mai mult de "vorbăraie", asta cere timp şi, de la caz la caz... ouă. Am cunoscut un prieten căruia nu-i trebuiesc nici timpul şi nici ouăle, pentru mine a rămas atemporar şi are o "limbarniţă" răsfăţată de şarmul unui autodidact ce şi-a dat examenele cu ce ştia din clasă. Îi răsfoiesc blogul: "Am luat cuvîntul" şi descopăr cu surprindere că dă citate şi asta nu îmi place deloc. Citatele nu te fac mai sărac dar nici nu te ajută în propriul conţinut al cretivităţii. Mă rog, o opţiune hilară pentru un scris atît de curat şi de bine ţesălat. Iar dacă pe Mihai Picior nu l-am văzut de aceşti mai bine de zece ani despre care vorbesc, scrisul lui mi-a redevenit cel mai bun prieten, cu citate cu tot. Blogul lui este un proces de împăcare cu firescul zilei transpuse în jurnal. O biografie ce se scrie de la sine, bine documentată în experienţe. Mă gîndeam că noi oferim atît de mult timp să ne umplem mintea cu bazaconii debitate de limbrici castraţi precum "Hitlerul Cultural" cu fundiţă (Patapievici) sau imberbul chitros (Cartianu). Şi de ce o facem? Din lipsă de prietenie, de timp şi de ouă. Cuvîntul este o taină şi dacă vrei să îl exploatezi şi să ţi-l aduci aproape, atunci plămădeşte-l.

Şi acum, critica raţiunii dure

Mihai mi-a propus într-un text să reflect la ceea ce înseamnă "generaţie". Cu toată sinceritatea mărturisesc că pentru mine orice generaţie, începînd de la cea a profeţilor ante-Christos, pînă la şaizeciarii amicului blogăr, mi s-a părut doar o şleahtă de cretini puşi pe băşcălie de grup. Să ne înţelegem creştinii erau consideraţi o şatră de psihopaţi, iar etimologia cuvîntului creştin spune totul (Christi de la numele lui Isus, yannys care in greacă înseamnă bolnav mental, nebun). Revoluţionarii "mizerabili", "gavroşii", au fost, după cum ne edifică documentele, mult prea cruzi şi iresponsabili, dovadă stă faptul că revoluţia socialistă franceză din 1789 a fost o catastrofă, iar ţara s-a întors la dictatură. Sixties - o mînă de derbedei îndopaţi cu iarbă, fără un scop precis, fără o motivaţie, coloraţi kitschos, nespălaţi dar cu atari urechi muzicale. Generaţia de astăzi... ar mai fi cuvinte pentru spoiala hîdă în care îşi conturează grupul? Grafitti în loc de artă, Lady Gaga, JB Coke şi multă multă prostie. Una singură Mihai este generaţia care nu şi-a ieşit din acest curs blestemat - generaţia ta. A celor care încă mai leagă două cuvinte.

One day I'll fake my death
In your arms I'll stay with any breath
With open eyes like a purple candle
Melting into what you cannot handle.
　
Stopping up my own heart
My own wishes will fall apart
Still in your arms, washed with your tears
Faking my death, faking my fears.
　
And when your hands are up
Praying God to not suffer and to stop
All this death and all this fake
I'll kiss you in a death break.

You don't need a crown of flowers
Neither mountains, neither days or hours
You just need a bit of noise to bring
And you'll be the king of everything.


Noise like screams of pain when you create
Like lovely whispers when you hate
Like when your heart is a golden ring
Like when you're the king of everything


No need for ignorance and all this mess
No need for applause in your red dress
For sure no need to wear that stupid wig
For being the king of everything.


Just say what do you think, believe and pray
Don't try to understand too much and stay
Under an angel's white and careful wing
And you're the king of everything.

There's a story that I try to share with you
About my muse, and everything is true.
Sometimes I wake her up and write her down
Here on my papers. She's everywhere around.
Like all my monsters and my butterflies
She's hidden in my dreams and in my eyes
In all my poems, in my depressions and my truth
That's all about my muse and all for you.
Last night she didn't come as usual to me
She was asleep and tired to not be free
I searched for her in all my thoughts and words
Then I gave up, she was in other worlds.
But in the morning back again the muse
This time much stronger and more confused
More unslaved by my depressions and it's true,
She's more about myself, and all for you.

Lacrima usor se scurge dupa hohote de ras
Dupa aburii de tuica, dupa scripca rupta-n plans
E un plans, cade din ceruri si din suflete, din minti
Este rasul care-adoarme si copii ce nu-s cuminti.

Mangaiat cu ceara veche, cu parfum de fantezii
Chipul din sicriul rece-ti canta iarasi in pustii
Pentru prostii ce se-aduna sa te-aplaude cu drag
Jeane, esti padurea noastra de stejar, de brad si fag.

Hai sa radem tiganeste, sa ne dam in "car baro"
Sa halim un bors de peste si sa facem iar misto
Hai sa plangem iar ca prostii ca din nou ne despartim
Hai sa ne vedem in Rai si sa ne-mprietenim.

Daca pleci si rasul pleaca, pleaca plansul desuchiat
Invelit in calimara unui scriitor prea beat
Daca pleci ma doare mana care-ti scrie-acum un vers
Care vrea sa te atinga iar pe scena sau din mers

Lacrima mereu se scurge dupa hohote de ras
Noi murim si noi si curgem ca un rau plecat spre-apus
Hai cioroiule trezeste din pamant un zambet drag
Tu, padurea noastra veche, de stejar, de brad, de fag




Aceasta poezie este dedicata eternului print al rasului romanesc, Cavaler de Malta pe de alta parte, Jean Constantin. Omul care nu mai are nici o sansa sa moara, cel putin in istoria poporului meu roman. Dumnezeu sa il odihneasca in cel mai frumos nor al cerului pe care l-a creat.

Tu esti o jumatate in care eu traiesc
Esti jumatatea pe care o daram si o reconstruiesc
Esti ceasul meu intors pe dos
Ranit in propriul timp si rasturnat pe jos.

Tu esti o jumatate de amar si foc
Esti numarul ce joaca si poarta nenoroc
Esti moarta pe calendarul meu de ani
Incrancenata-n mine, incrancenata-n bani.

Tu esti o jumatate de pamant fertil
Ma treci prin valurile tale ca pe un copil
M-adormi cu un sarut de jar si stropi
Din apa blestemata cu mainile de popi.

Tu esti o jumatate dintr-un accident
Eu sunt tot om. Sunt omul cu accent
De vanator de capre si pamant
De vanatorul care-am fost si nu mai sunt.

Tu esti o jumatate. O jumate si atat
Desprinsa din desfraul umilit si prefacut
Ma strangi in jumatatea ta la san
Ma scalzi in sarutari prin claile de fan.

Tu esti o jumatate, cate ai mai fi?
O jumatate din cuvantul "a dori"
O jumatate in care inca mai traiesc
Atat de jumatate, iar eu innebunesc

Daca noi doi ne intalnim in Rai
In Raiul ala fara flori de primavara
Poate-o sa vrei sa-mi dai
Un pic din ochii tai de seara
Pe-un nor calare o sa te sarut
Ascuns de ingeri si de Dumnezeu
In Rai, asa ca la-nceput
Ca la-nceputul meu.

Daca noi doi ne intalnim in Rai
Pe o colina pictata-n acuarele
Te-as pune pe-o aripa sa stai
Si rama face-ti-as din stele
O sa ne prinda ploaia-n galaxii
Iar eu adun comete
Sa strang cu tine mii si mii
De sori si de planete.

Daca noi doi ne intalnim in Rai
Si suntem prigoniti pe o secunda
Tu floare, petalele-ti sa mi le dai
Plutind usor pe-o unda
Hai sa fugim apoi in infinit
Spre marea de lumina
Sa ne-asteptam necontenit
Petalele sa vina.


Poezie dedicata, fara voia ei
Andreei Pitei

On the clock who's dieing slowly, on the window sun its gone
On a valley where the ghosts, all of them the scream begun
On a sky wich never melted like today in purple rain
On a field with many flowers, on those flowers full of pain
On the mountains, on the hills, on the rivers, on the eyes,
On the woman who betrade me in her heart of ice
On the childs, on the grandparents, on my mother, on my dad
Everything and everybody wait his heaven and his death.

On the blue and on the yellow, on the black and white and grey
On the stars, wich are eternal as we all belive and say
On the birds and on the clowds, on the Gods and on the hell
On this univers perhaps, on infinity aswell
On the music on the shadows, on those hands who give a hug
On the bitter, on the sweet, on a mouse, or on a bug
On the water that we drink, on the blood again, on bread
Everything and everybody wait his heaven and his death

　
If I'm the God of God himself
I'm right above the sky into a cloudy bed
And God is small for me just like a little elf
Who drinks water and eats bread
I'll make him pray for more than that
I'll make him cry for every day and every month
To sing for me in miracles and light
I'll hug him every time, but not so tight
I will forget completely about the sin
I'll make an apple river for the men
To sink into the pleasure. I mean
In orgies with snakes and women, that's a good plan.
And if I am God, more than the God again
I'll crucify the brain but not the hand
The greed, the lies, the murders and the fame
Cause this is God myself, and this is where I stand.
And I don't think I'll ever judge someone
That's all my God decision and I'm done.

Deep into my darkest space
Ther, where shadows have no place
Where my faith's a dirthy beast
I am kissing "deep" a priest.

I am striped down to my bone
All my God's around are gone
It's a bloody hunger feast
Borned into my hideous priest.

All the dreams are melting fast
Into hate, revenge, untrust
All before this painfull kiss
Of my tiny little priest

Strip the priest until he's hot
Burning in the devil's plot
Strip him till he dies in pain
Untill nothing will remain

All the angels in the sky
Kiss eachoter and then die
As i kiss that hole of hell
And the dirthy priest aswell.

Sometimes... it's not so far away from me
Not even close as it supposed to be
It's in a middle... all this time who pass
It's in a middle of a field with blood on grass

I need another wing to live much more
I need it, but sometimes I'm not so sure
Right in the middle of my head
Or in the middle of my heart instead

Just give me please another chance
I need a little bit more time to sing and dance
Don't leave this middle time to pass
Don't leave my wing to lay under the grass

Pas cu pas spre casa noastra
aia veche
smulsa via-n poam'albastra
cu pereche
Daca ma intrebi pe mine
te astept
Tipa tare ca se-aude-aici,
in piept.
Este inima, stiut-a draga,
doare...
Ca de-atat ce-asteapta timpul
nu mai moare.

Pas cu pas catre gradina,
un picior
Mangaind tarana plina
de suspin si dor
Face-un pas si inca unu
mai razlet
Ei..., piciorul ca si plopu' ca si prunu'
-i indraznet
Crede el c-o sa te vada
chiar acum
Nu te vede si il doare,
ce nebun...

Pas cu pas, da' hai la dealu' scolii
ca sa vezi
Hai sa numaram stejarii
aia verzi
S-adunam o mie de-ntrebari
aiurea
Sa dansam in mandre hori
cotroboind padurea
Robotind peste granitul de argint
si, iar mi-e dor,
de ce sa uit de ce sa mint...
de concasor

Si pas cu pas la pas cu amintire
draga mea
Acum noi oameni dintr-o fire
s-ar putea
Sa obosim si sa uitam de toate.
prea tarziu...
Sa coboram pe uliti sau prin spate.
prea pustiu...
Piciorul meu si inima si mana
nencetat
Asteapta saptamana, anu', luna
de-'Nviat
Ca la Crucele cornele de toamna
sa ne vedem cumva vreodata
iubita doamna...

Poezie dedicata bunei si iubitei mele prietene, Vali Ionescu

Daca maine moare, arcuit in soare
Coasta unui cal calarit calare
Daca totusi maine soarele rasare
Calul nu se duce, el e tot calare

Daca maine moare calul meu de mare
Unduit pe val ca o cugetare
Plansul o sa-l aflu sterpelit in zare
Calul iar se duce-n goana lui cea mare

Daca maine floarea e un pic mai floare
Calului ce-i merge trapu-n departare
O sa-i dau sa bea apa de la mare
Calaritul are gust de spini si sare

Daca maine mama plansa-ntrebatoare
Vrea sa mane calul catre-aplecatoare
Mama mea cea buna, mama mea cea tare
Mana-l inapoi catre val si mare

Daca maine calul rataci-ntr-o stare
Nefireasc-asa, cum e-ntreaga mare
Eu o las pe mama ca pe-o intrebare
Si ma sui pe calul calarit calare

Oricate poezii as scrie despre mama
Cu siguranta n-ar fi de ajuns
Oricate poze ti-as mai pune-n rama
Tot ar ramane chipuri de ascuns.

Oricate lacrimi as vedea la tine mama
O sa-ti ramana una singura de plans
Oricate ganduri te-ar strabate-m taina
Nu mi le-ai spune, ar fi de nepatruns.

Oricate vorbe tanguiesc eu mama
Si cum le-as pune, parca le vorbesc
Doar una singura e tare ca o stana
Si asta-i sigur: te iubesc!