Vreau să fiu personajul negativ
Să joc într-o farsă
Iubirea-mi dă fiori
De multe ori
E falsă
Ca perpetuarea semnului interogativ.

Vreau să pleznesc actorul principal
Recunoscînd apoi greşeala
Să-l scuip în cap
Să scap
E greu cu moartea, geniala
Cu chipul ei de negru pal.

Vreau să sar în public şi să plîng
Mă-mpiedic de scenariu
Înnot în personaje
În ambalaje
Precum un peşte în acvariu
Aplauze încerc din greu să strîng.

Vreau să mă dărîmaţi de pe afiş
Nu pot să joc doar rolul viu
Mă doare cuvîntul
Iar vîntul
Îmi suflă în urechi pustiu
Şi mai pustiu, urlînd într-un tufiş.

Vreau să m-aplaudaţi, a fost o farsă
Precum iubire, ştiţi voi care
Îndoliată cu culori
Cu flori
Să-mi daţi crezare
După această piesă dezastroasă.

M-am întîlnit cu inima pe o alee
Frumoasă, deghizată în femeie
O clipă am crezut că nu mă vede
Că stă pe gînduri şi nu crede...
Mă deghizez şi eu în raţiune
În amintiri destrăbălate şi nebune
În poezii dacă nu vrei să crezi
Sau în oglindă, să te vezi
Cît ai îmbătrînit tu inimă plăpîndă
Erai odată sveltă şi profundă
Cît ai albit, cît ai slăbit
De-atîta dor, de-atît iubit...
M-am întîlnit cu inima pe o alee
Frumoasă şi bătrînă orhidee
La braţ cu un regret mai dedemult
Tu, inimă... de nerecunoscut!

Tu ai coborît din umbră să mă prinzi de umbra mea
Ai plecat din întuneric, tu întunecată stea
Crezi că nu ştiu unde-i drumul către cosmosul tău mic
Către galaxia roată, învîrtită de-un pitic?
Dacă vrei să-mi mîngîi umbra dă-l afară din roman
Clovnul ăsta mic şi rece, agăţat de un tavan
Prin biserici unde gloata, păcătoşii îl sărută
Lasă-l doar acolo, umbră, cu privirea aia mută.
Umbra mea nu are gură, nici urechi şi nici picioare
Umbra ta mă urmăreşte, urmăritul ăsta doare
Fiindcă prins de mîna dreapta, domnul manipulator
Îmi aruncă poezia, asta unde îl omor.
Şi de data asta umbra nu mai stă crucificată
Pe Golgote ameţite, de cum Cartea ne arată
Umbra mea cea revoltată ţipă plină de noroi
Că vrea apă izvorîtă de la tine de la noi.
Tu ai coborît din umbră şi te ţii de umbra mea
Ce nefericită stare pentru-ntunecata stea
Umbra mea te dă afară dintr-un cosmos "lacti-form"
Dragă umbră: eu vreau să visez cînd dorm!

Bine-ai venit în spectacolul meu
O figură de stil confundată c-o viaţă
Epitete ucise, înnecate mereu
Pe destinul de foc şi de gheaţă.

Bine-ai venit, te aştept cu un ceai
De metafore-n cap sîngerînde
Să îl bei şi să-mi spui ce credeai
Despre visele astea bolînde.

Bine-ai venit, joacă tu rolul greu
De coşmar, nervi uscaţi, insomnie
Joacă rolul de sfînt şi de zeu
Undeva poţi să naşti geometrie.

Bine-ai venit în spectacolul mut
Ce rimează doar c-o rugăciune
Plecînd capul pe umăru-mi slut
De lacrimi şi de goliciune.

Bine-ai venit în spectacolul meu
Desenat, mîzgălit pe hîrtie
E spectacolul geniului zeu
Exilat din a mea geometrie.

Mîine se trage cortina în jos
Lăsînd scena goală, fără piele, doar os
Os de fildeş turnat din Infern, din cuptor
Peste circul cu elefanţi care mor.
Clovnii meşteresc culori... culori vii
Petru tine, actor, aşteptînd să revii
Cu cortinele-n cap şi regii de delir
Agăţat de tavan, dansînd pe fir
Iar maimuţele îmbrăcate în frac
Potolite de un înger cu stea şi cu drac
Năvălesc peste scenă, peste noi năvălesc
Să se lase uimite, pe actor îl privesc.
Dar cum mîine scena e jos
Măturată-n sictir de-un actor puturos,
Cum scenariul e-n vînt răstignit pe muze
N-are azi timp să mai stea şi s-amuze,
Cum luminile, tehnic vorbind sunt furate
De mine, mi le pun pe faţă, pe spate.
Cum muzica e răstălmăcită-n minciună
La tribune se cîntă, are cine s-o spună
Ai rămas doar tu, actor principal
Imposibilul substantiv de pus la plural
Regretat azi că mori în surdină
Cu lumina furată din lumină
Cu burta lipită de un colţ de mai mult
Nu mai plînge, eu mă uit şi te-ascult
Văd cortina cum cade în jos
Dar m-aplec şi încerc să miros
De la coadă în sus, pictată-n răspăr
Floarea de colţ răsădită-ţi în păr.
Văd scena goală cu scenarii în vînt
Elefanţii tolăniţi sub pămînt
Dar văd bine, ai rămas doar tu
Actorul care nu ştie să spună "NU".

CAMPANIA

(Piesă de teatru în 4 acte)
Personaje:
- Nick Dark-Ozzy (Candidat de dreapta la prezidenţialele dintr-o ţară oarecare) - ND
- Franc Danemark (Candidat de stînga la prezidenţialele dintr-o ţară oarecare) - FD
- Dumnezeu (Potenţial candidat) - D
- Isus (Fiul potenţialului candidat) - I
- Maria Magdalena (Măturătoare de nori inutili) - MM
- Autorul (Adică eu, pentru că toate astea le-am visat) - A
- Telefonul Roz-Bonbon. - TRB

Decor: Scenă cu două tribune, o masă acoperită cu o faţă de masă de culoare albă, fum.


Actul Unu:

Morţi subit într-un atentat terorist, cei doi candidaţi la prezidenţialele dintr-o ţară oarecare se regăsesc în Rai. Unul intră dintr-un capăt al Raiului (scenei), celălalt din alt capăt şi se lovesc cap în cap:

ND: (frecîndu-şi fruntea pe locul în care s-a lovit, i se adresează celuluilalt candidat, uitîndu-se mut de uimire către pămîntul ce se vede mic în jos) Dragă contracandidat, tu vezi ce văd şi eu? Ăştia toţi cu cine ţin? (se ridică şi priveşte împrejur). Unde suntem acum?

FD: În Rai cică (se ridică şi el întrezărind o tribună în lateral dreapta). Era unu la uşă care mă cunoştea pe nume. O fi fost de stînga! Mi-a zis că dacă vrem, avem voie să ne instalăm aici, în sala de conferinţe a eternităţii.

ND: (vede şi el o tribună în lateral stînga) În Rai? Ce să căutăm noi în Rai? Eu ştiam de la consilieri că fac campanie numai în capitală.

FD: Facem şi aici dacă e cazul. Schimă tribuna, că doar nu facem alianţe ad-hoc. (scoate o hîrtie şi citeşte cu voce tare) "Ţara aceasta are nevoie de continuitate, de prosperitate, de privilegii pentru fiecare cetăţean dar în mod special pentru mine. Dacă ajung la putere încă un tur, vă promit solemn că o să vă mulţumesc pentru toate: Palat, maşină, escortă, vacanţe, bani, amante...." Ăsta nu era discursul meu...

D: (apare, îmbrăcat în pantaloni scurţi de culoare albastră şi şlapi, se aşează picior peste picior pe masa din centrul scenei) Sigur că nu era discursul tău. E al meu. Adică de data asta nu mai poţi minţi, o să ai pe foaie tot ceea ce gîndeşti cu adevărat.

FD: (către ND) Ăsta cine e? E de la tine din partid după costumaţie

D: (Încercînd să îşi ia rolul în serios) Prosternaţi-vă păcătoşilor, prostiţi-vă, mişcaţi-vă din faţa mea gunoaielor. (îşi ascunde rîsul în palmă în timp ce ceilalţi rămîn muţi de surprindere). Veniţi de luaţi lumină (scoate o brichetă din slip şi îşi aprinde o ţigară). Pieiţi din faţa mea şi de pe faţa pămîntului...(cei doi se urcă speriaţi pe masă în timp ce Dumnezeu se plimbă ţanţoş) şi de pe faţa de masă.... Merele, unde sunt merele?
A: (apar din decor îmbrăcat în valet) în copac....
Dumnezeu: De cînd se plantează merele în copac şi cine a impus politica asta. În Geneză am dat lege ca merele să fie plantate în pămînt. S-a modernizat lumea din nou şi eu am fost ocupat cu cititul tabloidelor. Să vezi scatoalcă ce ia Petru de la mine, halal consilier de imagine. Şi Pavel, ăla chioru'....(imită un orb). Dacă nu-i plăcea lu' al meu, vai şi-amar de pilea lui. Dar aşa e cînd ai copii de crescut, tre' să le stai în picioare toată ziulica. Am luat'o bona pe Maria, pe mă-sa...Nimic...Vrem magdalene şi iar magdalene.... (rîde) Ce ţi-e şi cu copii din ziua de azi.

A: (vrea să întrebe ceva)

D: Ştiu ce vrei să intrebi. Cine sunt eu....

A: Da!

FD şi ND: Da... (răspicat)

D: Eu sunt Cerul şi, în ultima vreme mai puţin Pămîntul, sunt începutul da' nu mă sfîrşesc aşa cu una cu una cu două, sunt Alfa dar nu Romeo, sunt....însuşi Dumnezeu.

FD: Păi şi de ce ne-ai adus aici?

ND: Da, da... de ce suntem aici?

D: Liniştiţi-vă că vă povestesc. (se aşează din nou pe masă, mai aprinde o ţigară, face semn celor doi să se aşeze fiecare la tribuna lui şi îl cheamă pe autor mai aproape, adrsîndu-i-se) Te trimit înapoi să scrii ce spun eu acum. Miliarde de oameni înseamnă miliarde de probleme, aşa că prin evul mediu cînd popii se băteau în cruciade, m-am retras şi v-am lăsat să faceţi ce vreţi. Nu m-a mai interesat nimic în afară de tehnologie. Mi-am luat laptop şi citesc ştiri şi mă uit la filmuleţe (face semn cu ochiul) ... ştii şi tu de care. Şi pentru că lumea a devenit insuportabilă, am decis să trec la musulmani pentru următoarii 500 de ani. Avem treabă acolo! I-am adus aşadar pe cei doi să mă convingă care e mai bun pe locul meu. Fii-miu nu le are cu rugăciunile, pe unii îi salvează, pe alţii îi lasă baltă... e mai de centru. Mamă-sa e cu operaţiile estetice, pupă icoane zi de zi şi asta mă enervează la culme. De cînd l-a cunoscut pe Ceauşescu merge la vînătoare şi face cor de îngeri cu pancarte. Mie îmi trebuie un mincinos aici nu un filfizon. Unu care să manipuleze, să taie în carne vie, care să se umple de el însuşi că nu degeaba îi dau scaunul de Dumnezeu. (Către ceilalţi doi) Aşa că la treabă cu voi, pregătiţi CAMPANIA. (pleacă fluerînd)

Tu te-ai născut din coasta mea femeie
Într-un experiment Dumnezeiesc ultim
Tu te-ai născut din vînt şi din scînteie
Într-un laborator etern, ne amintim...



Tu te-ai născut ca să mă naşti pe mine
În oul cuibărit de galaxii şi Univers
Tu te-ai născut din doruri şi suspine
Împovărată creatură de poezii şi vers.



Tu te-ai născut din întîmplare şi mirare
Din controversa spaţiu, punct şi timp
Tu te-ai născut din semnul de-ntrebare
Al zeilor refugiaţi în anticul Olimp.



Tu te-ai născut din grea singurătate
Din "ce m-aş face dacă n-ai fi tu"
Tu te-ai născut din "măr de bunătate"
Iar Dumnezeu nu vrea să-ţi spună "Nu".



Tu te-ai născut pentru c-avem nevoie
De mamă, soră, prietenă, sărut
Tu te-ai născut şi încă te mai naşti în voie
Din mîinile murdare de cosmos şi de lut.

Sunt doar cărămizi şi pietre în oraşul interzis
Doar ziare aruncate, geamuri sparte, teatru-nchis
Nu răzbate nici un fir, iarba moarta se fumează
Sunt executaţi cocorii, asta nu interesează.


Ghemuite prin palate, gîndurile dorm şi dor
Mai tresare cîte unul, cocoţat pe un picior.
La tribună instalat se rosteşte-n microfoane,
Revoluţii adormite, revoluţii de butoane.


Minţile spălate astăzi, mîine sunt din nou murdare
De alegeri de cuvinte aruncate la-ntîmplare.
Purtători de coroniţe, pionieri de alta dată
Cîntă în democraţie astăzi. Melodia-i eronată.


Sclavii merg către uzine, în hipnoză şi delir
Nu mai sunt cocori nici iarbă, nici măcar un cimitir.
Indignată ploaia însăşi moare zi de zi mai mult
Unde să-şi atingă stropii, dacă nu avem pămînt?!


Iară eu privesc iubirea pentru cărămizi dresate
Să loveasca doar puterea, ba în piept sau chiar pe spate
Îmi ademenesc cuvîntul de sub gravul accident
Că oraşul interzis m-a trimis în Occident.

M-am pus singur pe gînduri de seară
Mă mut la oraş, plec de-aici la vară
În oraşul fantomă, corectat dintr-un vis
Fac mai mult decît artă, la oraş e permis.


Nu privesc nici în urmă, m-am tot dus
Dacă pică... bine. Dacă nu... la apus.
Mă încarc cu idei, îmi tocmesc revolte în cap
În oraşul în care martirii nu-ncap.


Mă răscol să mă lase-napoi acasă
Să mă plimb pe-o stradă, să joc pe masă
Să beau cu Miţa la bar un pahar de coniac
Să mă-nsor cu moartea şi copii să-i fac.


"Stai mă boule-acasă, revoltele trec"
Îmi spunea tata după băute, cu gîtul sec
"Moartea te-aşteaptă în pat dezbrăcată
Ce-ţi trebuie ţie oraş, dreptăţi şi-altă fată?"


"Vreau să ţip" i-am răspuns pus pe gînd
"În oraşul permis să mă lupt şi să cînt
Hai şi tu, ţipăm de nebuni, mîncăm gloanţe
Nu mai bem ca ţăranii, murim cu speranţe!"

Se năruişte Paradisul
Cu îngerii plezniţi şi-nsângeraţi
Iar norii părăsindu-şi visul
Cad peste noi înlăcrimaţi.

Se naruieşte şi iubirea
"Şi ce păcat că ai plecat"
Iar marea regăsindu-şi firea
Sirenele le-a înnecat.

Se năruieşte trandafirul
Mirosu-i greu de-adulmecat
Iar oamenii pierdut-au firul
Visărilor de corectat.

Se năruieşte şi cuvântul
Cu ce mai scriu eu poezii?
"Nu plânge", îmi răspunde vântul
"O să grăieşti în melodii".

Noi n-am avut un început ca orice altul
Ci ne-am trezit cu Dumnezeu la sfat
De-atunci învingem şi eternul şi neantul
Şi simfonia porcilor în ziua de Ignat.


Şi-apoi la zămislirea primei amintiri,
Portretul mamei de după naşteri resemnat
Cu ochii plânşi ne caută-n priviri:
"Prea mulţi copii, dar buni de adunat!"


Iar zilnic, tocmind casa memorială,
Îngrămădind în ea scrisori şi simfonii
Tot soi de începuturi ce fac alcătuială
La cartea noastră de vise şi stihii.


Noi n-am avut un început ci doar o parte
Sau două părţi dac-or mai fi.
Noi n-avem decât dragoste şi moarte
Şi porci martirizaţi pe simfonii.

În suflet o să-ţi construiesc o casă
 Să vezi şi tu cum e să vezi...
 Din propria-ţi fereastr-albastră,
 Cum e să crezi, cum e să pierzi.

 În suflet o să-ţi construiesc o scară
 Şi de te urci pe ea în vârf de tot
 Să vezi cum mă prefac deseară
 În lacrimă de dor, dacă mai pot.

 În suflet am să-ţi construiesc şi o grădină
 Te plimbi în ea pân'-la apus
 Şi tolănită-n mine şi-n lumină
 Admira-ţi casa de mai sus.