Umbra

Author: Iulian /


Tu ai coborît din umbră să mă prinzi de umbra mea
Ai plecat din întuneric, tu întunecată stea
Crezi că nu ştiu unde-i drumul către cosmosul tău mic
Către galaxia roată, învîrtită de-un pitic?
Dacă vrei să-mi mîngîi umbra dă-l afară din roman
Clovnul ăsta mic şi rece, agăţat de un tavan
Prin biserici unde gloata, păcătoşii îl sărută
Lasă-l doar acolo, umbră, cu privirea aia mută.
Umbra mea nu are gură, nici urechi şi nici picioare
Umbra ta mă urmăreşte, urmăritul ăsta doare
Fiindcă prins de mîna dreapta, domnul manipulator
Îmi aruncă poezia, asta unde îl omor.
Şi de data asta umbra nu mai stă crucificată
Pe Golgote ameţite, de cum Cartea ne arată
Umbra mea cea revoltată ţipă plină de noroi
Că vrea apă izvorîtă de la tine de la noi.
Tu ai coborît din umbră şi te ţii de umbra mea
Ce nefericită stare pentru-ntunecata stea
Umbra mea te dă afară dintr-un cosmos "lacti-form"
Dragă umbră: eu vreau să visez cînd dorm!

0 comentarii: