Mîine se trage cortina în jos
Lăsînd scena goală, fără piele, doar os
Os de fildeş turnat din Infern, din cuptor
Peste circul cu elefanţi care mor.
Clovnii meşteresc culori... culori vii
Petru tine, actor, aşteptînd să revii
Cu cortinele-n cap şi regii de delir
Agăţat de tavan, dansînd pe fir
Iar maimuţele îmbrăcate în frac
Potolite de un înger cu stea şi cu drac
Năvălesc peste scenă, peste noi năvălesc
Să se lase uimite, pe actor îl privesc.
Dar cum mîine scena e jos
Măturată-n sictir de-un actor puturos,
Cum scenariul e-n vînt răstignit pe muze
N-are azi timp să mai stea şi s-amuze,
Cum luminile, tehnic vorbind sunt furate
De mine, mi le pun pe faţă, pe spate.
Cum muzica e răstălmăcită-n minciună
La tribune se cîntă, are cine s-o spună
Ai rămas doar tu, actor principal
Imposibilul substantiv de pus la plural
Regretat azi că mori în surdină
Cu lumina furată din lumină
Cu burta lipită de un colţ de mai mult
Nu mai plînge, eu mă uit şi te-ascult
Văd cortina cum cade în jos
Dar m-aplec şi încerc să miros
De la coadă în sus, pictată-n răspăr
Floarea de colţ răsădită-ţi în păr.
Văd scena goală cu scenarii în vînt
Elefanţii tolăniţi sub pămînt
Dar văd bine, ai rămas doar tu
Actorul care nu ştie să spună "NU".