Dumnezeu ma crede
Lamentabilul din mine se trezeste cateodata cu Dumnezeu in brate. Niciodata n-am crezut cu taria otelului de Krup in Dumnezeul afisat pe postere in biserici, nu am crezut niciodata in popi, care in idioata mea imagine sunt doar niste vietati imbalsamate inainte de moarte care-si exercita o meserie de altminteri impunatoare de solemn si piosenie, intr-o maniera dogmatica. Daca nu te prinzi ce vreau sa spun, popa are doar calitatea de a aduce aproape urechii mele cuvantul lui Dumnezeu. Si atat! Doar atat! Nu e Dumnezeu si nici trimisul lui, ca daca ar fi sa fie, minunile lui Hristos ar fi pe mainile lui.
Columbofobia
Merg suav, lin, tacut, pe stramtele strazi din Napoli. Sunt pe undeva prin Piata Bellini, bajbai... ce vrei, sunt de trei saptamani aici. Sinistru oras, ca o stanca scuipata de Vezviu si cioplita la intamplare, ca o bucata de lemn facuta ferfelita de o ciocanitoare neinspirata, ca o slujba prost platita, ca un acat in mijlocul unui muzeu. Un amalgam de vestigii arhitectonice, parte din ele lasate in voia sortii si mormane infinite de gunoi. La ce folos atata frumusete cand te frustreaza pestilenta si lugubrul?!
In toata speta asta ratacita pe malul marii Tirniene, tonele de reziduuri sunt adulmecate de milioane de porumbei. Tocmai si-a facut unu nevoile in capul meu, de-aia m-am si apucat sa scriu.....animal!!! Fara exces de zel imi port pasii intr-o pacifica promenada pe malul marii, trec de Palatul Regal plin de grafitti si anunturi cu tenta sexuala pe pereti si ma indrept spre asa zisa plaja. Un sentiment de osteneala morala ma cuprinde cand vad bolovanii bolanzi, tolaniti alandala si apa de culoarea vantului tubat. Vad Marea Neagra intr-o versiune adaptata tehnologic. Marea noastra are si o plaja in oras, Tireniana in schimb arata ca un centru industrial cu caracatite si meduze strecurandu-se sarmanele printre petele de petrol varsate in nestire direct in apa.
Pe Aleea Chiaia, alte pasari, nu pescarusii nostrii cu cantat de macarale, ci niste creaturi multicolore fara de glas si de vlaga, ce-mi aduc aminte de ratele mute ale mamei. Un albatros cu labe rosii se scoboara ciufut si se aseaza "jeumanfisist", arogant ca si conationalii sai din specia umana, pe o piatra. Adulmeca nisipul negru de catran, scormoneste cateva resturi aruncate de-aiurea, se uita la mine ca si cand mi-ar spune: "ce te uiti bai la.....ule". Lamentabilule....asta voia sa spuna, el, animalul. Animalul!!! Se intoarce pe un picior, imi mai zvarle o privire sinistra si rece si isi ia zborul. Mi-a fost teama, m-am simtit nedorit, neavenit, ca sunt straniu si strain, apoi.... ce am eu de-a face cu el si de ce l-as admira. Acesta este inceputul urii: un strop de dispret aruncat pe-o geana, intorsul spatelui si, frumusetea dispare, se autodistruge intr-o crusta de empatie halucinanta, treaza dar dureroasa. Astazi asa, maine la fel si respectul se traduce in scarba si siktir, o experienta autoeducativa, valabila si in cazul oamenilor.
De ce ar fi o pasare interesata de ceea ce simt eu cata vreme pasarii ii pasa de mancare si un loc cald sub soare. Eu in schimb mai am si altele prin cap: am murdarie suficienta incat sa-mi explodeze craniul daca il inclin in mod repetat pe partea stanga, am impresii, am presupuneri, iluzii si deziluzii, vise si sperante, simt desertaciunea, disperarea, greata, dezgustul si....in pula mea, cate si mai cate tot stiu.
De-aia urasc eu porumbeii, se caca intr-un cap plin de atatea si atatea lucruri. Ii urasc si mi-e frica de ei, nu fiindc-as trai vreun lung metraj de Hitchcock, ci pentru ca o lume fara pasari ar fi cu mai mult respect definita, individul ar avea si el personalitatea nealterata de un gainat inoportun plasat in cel mai de valoare organ al contemporaneitatii. In deinitiv ma doare-n cur daca n-ar mai fi porumbei, as sta nestingherit in maghenita asta infecta, fara teama constanta de a fi "de cacat". Mi-as dizolva in mine si ultma picatura de frumusete ornitologica pe care o mai simt inca de pe acasa unde porumbelul e alb, unde rata macane, unde lebada e blanda si pescarusul....ei bine, pescarusul, canta! As gandi fara pene, si fara ploaia asta de gainat. Ce deliciu al "pensiv-ului". N-am mancat niciodata porumbei. De frica. Ma gndesc ca daca as face-o ar trebui sa ii dau o explicatie Papei de la Roma.
Mi se rupe de Papa, de basinosul asta imbuibat care numai pe Dumnezeu nu-l slujeste, si in lipsa de preocupare conduce insasi lumea despre care n-are cunostinta. Un travestit futut in cur de musulmni si pupat in acelasi organ de crestini. Un asa zis inlocuitor de Fiu Dumnezeiesc despre care voi vori mai pe larg in urmatorul articol. Inainte de a ma pronunta impotriva lui, spun doar ca neavand valoarea familiei, necunoscand femeia intr-un sens cat se poate de biblic, Papa si ceilalti popi sunt sortiti a fi ori onanisti ori partari. Iata asadar in mainile cui incape puterea acestei lumi
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu